fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Intrigi complexe și dialoguri savuroase

Adrian Buzdugan, Comisarul Corcodușă (sau Corcoduşă ’92 sau Treisprezece gloanţe şi de restul… morcovi sau Gloanţe pentru Andros sau Corcoduşă & Co. sau cum mai vreţi dumneavoastră…), Iași, Adenium, 2014

Comisarul CorcodușăAcest scurt volum este compus din câteva romane consecutive: „Dragoste și corcodușe la Palermo”, „Fiica lui Corcodușă”, „Mecca”, „Filiera durerii” și „Moscova nu crede în gloanțe”. Toate prezintă, în cheie umoristică ilogică și aparent dezlânată, aventurile comisarului Corcodușă și, tangențial, ale unor membri ai familiei acestuia.

Comisarul are de înfruntat intrigi periculoase și complexe ale unor interlopi în diferite părți ale lumii: Italia, Orientul Mijlociu, chiar și Rusia. Ironizând personaje ca James Bond sau comisarul Moldovan, de exemplu, comisarul Corcodușă poate fi considerat un fel de Chuck Norris în variantă românească, absurd, tonic, imprevizibil și, în general, sfidând orice tentativă de a fi încadrat într-o categorie sau alta. Pincipiile de bază după care se ghidează acesta – Bouscule les stéréotypes!, Realitatea nu ți‑o pot arăta decât poeții și Gândirea împiedică acțiunea – ne indică prezența unui personaj care ridiculizează profund societățile de consum în care își desfășoară activitatea, încercând să se detașeze în moduri cum nu se poate mai suprarealiste și mai șocante de constrângerile acestora.

Iată o mostră din dialogurile savuroase, vibrant iraționale și de un umor abraziv care îl au ca protagonist pe comisarul Corcodușă: „Vila familiei Bronders era ascunsă printre copaci, așa că pierdu mult timp căutând‑o. Intră pe ușă și liniști câinele din priviri. De fapt, nu era sigur că fusese un câine, era atât de întuneric… Se opri o clipă, apoi, văzând că nu este luat în seamă, se aruncă la pământ, nu era niciun pericol. Sparse încet un geam, intră și deschise ușa vilei. Se duse în bucătărie și făcu o omletă din șase ouă pe care o aruncă la gunoi. Între timp, în spatele său venise un mare meseriaș care‑l păzea în timpul liber pe Bronders.

— Până aici ți‑a fost, Corcodușă!

— Nu fi atât de sigur, Wylan Scarcerbery! «Generalizarea, utilă până la un punct, e o meteahnă în general», cum am citit eu într‑o carte destul de groasă, cu coperți verzi.

— Nu fi atât de sigur că autorul acestei cărți destul de groase, cu coperți verzi, a spus și adevărul!

După o oră de discuții aprinse în jurul insalubrității axio­melor excluse pe drept din teoria mulțimilor restrânse a lui Bouchanak&Baradusa Jr., Wylan dădu semne de oboseală. S‑ar mai fi contrazis mult și bine dacă la momentul oportun nu ar fi aruncat cu nonșalanță:

— Marile adevăruri încap pe‑un petic de hârtie.

De nervi, meseriașul aruncă pistolul de parchet și începu să plângă:

— Bine, dar e o enormitate, contravine sofismului timpuriu!” (p. 25).

Întreg romanul este un amalgam de personaje și acțiuni care nu au legătură între ele. Nici frazele de la începuturile capitolelor nu fac referire la ceea ce se întâmplă efectiv în capitolele respective. Firul epic este permanent fragmentat, conducând în noi direcții, care mai de care mai aberante. Cu toate acestea, ironia din subtext, uneori fină, alteori caustică, nu scapă cititorului atent. Așa cum scrie A. G. Secară în postfața volumului, „Corcodușă este ca un Vasilache care‑și tot cotonogește citito­rul, arătându‑i că asta este lumea imaginarului întru care trăim (și în realitate mai că ne‑am sfâșia cu toții, la cel mai mic semn de slăbiciune): suntem înconjurați de eroi invincibili «chicioși» (în multe producții video, ca să nu le spunem chiar filme), știri de la ora 17.00, șmecheri, politicieni și doar din când în când câte un om care vrea să fie normal, cuminte, fără false ambiții” (p. 230).

Volumul a apărut în colecția Action și este disponibil atât în format tipărit, cât și digital.

Cronică de Emanuel Copilaș

Emanuel Copilaș este lector doctor la departamentul de Științe Politice din cadrul Universității de Vest, Timișoara. Autor de cărți și articole în diferite volume colective și reviste de specialitate, Emanuel Copilaș este colaborator ocazional al revistelor Observator Cultural, Cultura, Timpul, și al platformei Criticatac.

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
recomandări

Recomandările zilei - 24 august

Next Article
voucher libris

12 luni de COMENZI GRATIS pe Libris.ro!

Related Posts

Total
0
Share