fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

2001: Odiseea spaţială, de Arthur C. Clarke

Să citeşti cartea sau să vezi filmul? În cazul 2001: Odiseea spaţială, cele două au mers umăr la umăr. Cartea SF a lui Clarke s-a dezvoltat în paralel cu filmul lui Stanley Kubrik. Cei doi au lucrat la carte împreună, chiar dacă în final autor a rămas doar unul. Şi asta pentru că filmul se bazează pe povestiri mai vechi ale acestuia. Una peste alta, în 1992, cartea se vindea în peste trei milioane de exemplare, iar filmul întrunea sufragiile criticii, care îl considera o poveste uluitoare despre o călătorie interplanetară prin Sistemul Solar. Şi, oricât de mult ar marşa cinefilii pe impresiile memorabile pe care le lasă pelicula, lectura cărţii nu este cu nimic mai prejos. Unii ar spune chiar dimpotrivă.

2001-odiseea-spatiala

Citind, parcă se deschid mai profund toate resorturile destinului uman, ale omului ca o creatură a inteligenţei în contrapondere cu imensitatea Universului. În carte sunt mai pregnante funcţiile misterioasei excavări de pe suprafaţa Lunii, motivele din spatele revoltei computerului „Hal” de pe naveta Discovery, adevărata miză a voiajului intergalactic care ajunge pe Jupiter şi pe unul dintre sateliţii lui Saturn. Iar finalul în care un astronaut trece printr-o poartă galactică într-un gigantic „univers oglindă” şi apoi într-o încăpere care seamănă izbitor cu un studio de televiziune pentru a se retrage în propria memorie până la faza în care este un bebeluş nu face decât să accentueze senzaţia de transcendental a inteligenţei umane, cea care renaşte mereu.

Chiar este o fantezie? Chiar este imposibil de imaginat că în urmă cu trei milioane de ani oamenilor-maimuţă le-ar fi fost implantat acest miracol numit inteligenţă care i-a dus de la armele din oase de animale la computerele care au ajuns să facă (aproape) totul? Chiar este imposibil de imaginat că se poate ajunge până acolo încât, într-o evoluţie spectaculoasă raportat la celelalte specii, omul să fi ajuns de la cremenea din peşteri la călătorii intergalactice cu ajutorul unor maşini care păreau imposibile cu doar câteva decenii în urmă? Unde este astăzi zborul, la circa 150 de ani distanţă de la ridicarea de la sol a primului aparat mai greu decât aerul? Pe Marte, nu-i aşa?

Va urma…

Cartea 2001: Odiseea spaţială, de Arthur C. Clarke se gaseste cu reducere la Elefant / eMAG / Libris.

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Cum cumperi azi carti mai ieftine? Cu extradiscount de angajat :)

Next Article

Zodiacul Chinezesc 2016, impreuna cu Gazeta Sporturilor

Related Posts

Total
0
Share