Astăzi am ales să stau de vorbă cu un jurnalist care nu mai are nevoie aproape de nici o prezentare. Oare ați ghicit cine este invitatul nostru? Mulți dintre noi se cutremură doar când pronunță cuvântul „război” și cred că dacă cineva ne-ar întreba dacă dorim să fim jurnaliști de război, nu știu câți am avea atâta determinare, tărie de caracter și dorință de a fi în cele mai fierbinți locuri din lume, punându-ne viața în pericol în fiecare moment în zone de conflict.
Cei 25 de ani petrecuți la radio și în televiziune vorbesc de la sine. Și nu doar timpul fizic petrecut acolo, ci și numeroasele premii obținute pentru munca făcută cu atâta râvnă ( n.r. Marele Premiu al APTR în 2003, cinci premii ale Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România, Premiul pentru cel mai bun reportaj în 2007 și Premiul pentru documentar politic în 2009).
Interviul de astăzi este despre Adelin Petrișor, despre jurnalistul – scriitor Adelin Petrișor care deși visa să devină procuror, iată că a ajuns unul dintre cei mai buni jurnaliști.
În încheiere, nu-mi rămâne decât să îi mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu și să îi doresc să ducă la bun sfârșit “războaiele lui”, cât de lin se poate, pe teren și apoi pe hârtie, prin intermediul cărților.
Silvia Filip: Adelin, cum și când îți construiești momente de bucurie?
Adelin Petrișor: Fac asta cât de des pot. Momentele de bucurie îți încarcă bateriile. Sunt multe moduri: de la un film cu Harry Potter vizionat cu fiica mea Smaranda, la o tură cu snowboardul pe pârtie, o ciocolată cu marțipan sau o carte. Din nefericire, pandemia ne-a luat întâlnirile cu prietenii sau cu cei din familia extinsă, însă trecem noi și peste asta.
S.F.: Care crezi că au fost defectele lumii în anul 2020? Care erau defectele lumii în momentul debutului tău literar?
A.P.: Cea mai mare problemă a lumii în 2020 a fost clar pandemia. SARS- CoV-2 a bulversat tot ce putea fi bulversat, ne-a schimbat viețile, obiceiurile, și ne-a făcut să realizăm cât de fericiți eram înainte, cum frumos a scris un editorialist de la El Pais. Eu am debutat în 2010. Care erau problemele atunci? Destule… Războaie în Orientul Mijlociu, în Africa, dictaturi prin Asia și nu numai, sărăcie în foarte multe dintre țările planetei, terorism, încălzire globală, political correctness exagerat și multe altele.
S.F.: Ce întâmplare te-a făcut să iei decizia de a-ți împărtăși scrisul cu ceilalți?
A.P.: Un fost editor șef din tinerețe, Feri Vasas, m-a tot bătut la cap să scriu poveștile din diversele războaie prin care am fost. M-am apucat abia în momentul în care am observat că oamenii care ar fi putut vibra la reportajele mele nu se mai uită la televizor. De ce au fugit aceștia? Din cauza programelor subțirele, din cauză de prea mult fapt divers și tot așa. Atunci am zis să merg eu după foștii telespectatori și singura soluție să îi găsesc a fost în librării. S-a dovedit că nu m-am înșelat și cărțile mele au avut tiraje măricele pentru rahitica piață de pe la noi.
S.F.: Pentru a promova autorii români contemporani, dacă ai fi manager de librărie să spunem, la ce strategie de marketing mai neobișnuită ai apela?
A.P.: Habar nu am. La ce piață de carte avem trebuie să te pricepi la magie ca să crești vânzările autorilor români. Nu vreau să fiu în pielea unui manager de librărie, mă gândesc că le e foarte greu.
S.F.: Ce personaje literare au contribuit la determinarea ta de astăzi?
A.P.: În copilărie am fost fascinat de Cireșarii lui Constantin Chiriță, de personajele lui Karl May, de cele ale lui Alexandre Dumas. Cu siguranță am învățat ceva de la fiecare. În adolescență mi-au plăcut foarte mult cărțile polițiste și chiar am visat să fiu procuror. Am fost foarte aproape să fac asta, sunt absolvent de Drept. În studenție am lucrat în radio și ulterior în televiziune și… asta a fost. :)
S.F.: Ce loc ocupă poezia în lecturile tale?
A.P.: Poezia a fost în viața mea doar în școală, atunci când se regăsea în lista cu lecturile obligatorii. Cam atât.
S.F.: Ce lecție ai învățat pe propria-ți piele în munca de la radio și/sau de la TV?
A.P.: Eu sunt destul de locvace și cea mai importantă lecție a fost să învăț să ascult oamenii. Ca să le pot spune povestea, trebuie să îi ascult și mai ales să înțeleg despre ce vorbesc.
S.F.: „Țara cu un singur gras” a fost în Top 10 Polirom multe luni la rând. Care să fie explicația: onestitatea ta sau nostalgia românilor să fie de vină?
A.P.: Nostalgia în niciun caz. Cartea aduce în prim plan toată nebunia unei dictaturi, greutățile oamenilor care trăiesc în țări închise. Este o carte pentru cei care iubesc libertatea. Este o carte care dezvăluie puțin din ceea ce se întâmplă în „cea mai închisă țară a planetei”, cum i-am spus forțând normele limbii.
S.F.: Pe noptiera cărui lider politic ai dori să poposească cărțile tale?
A.P.: Aș vrea ca această carte să fie citită de tineri care nu au trăit nebunia de dinainte de 1989 din România. Aș vrea ca ei să știe cât de greu este într-o dictatură, cât de importantă e libertatea. De obicei, oamenii apreciază libertatea abia atunci când nu o mai au. Aș vrea ca tinerii să nu facă în viitor greșelile pe care le-au făcut în trecut bunicii și părinții noștri.
S.F.: Crezi că este loc de compromis în scris?
A.P.: E loc de compromis oriunde…Important e cât de mari sunt compromisurile pe care le facem. Legat de scris, cred că esențial este să fii cât mai natural și cât mai direct. Cu cât mesajul este mai simplu, cu atât mai repede ajunge la cititor. Asta probabil că mi se trage de la cei 25 de ani petrecuți în redacții de știri.
S.F.: Ce proiecte ai pentru anul acesta?
A.P.: Lucrez la o continuare a Războaielor mele. Povești s-au cam adunat. Bine, fac asta de vreo 2 ani. Cei de la Polirom par să nu-și fi pierdut răbdarea. :) Am avut probleme cu scrisul după ce m-am lăsat de fumat, iar acum pandemia mi-a dat serios peste cap programul. Sper însă ca anul acesta să duc la capăt cartea. Sper.
Interviu realizat de Silvia Filip
Foto: arhiva personală Adelin Petrișor
