fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Agonia lui Turing, de David Lagercrantz

Agonia lui TuringDetectivul de poliție Leonard Correll este un personaj cu destule probleme personale. Pe lângă stresul muncii propriu-zise, are în dulap „schelete” ca dificultățile financiare ale familiei, boala psihică a mamei, regretul continuu de a nu-și fi putut termina studiile și incapacitatea de a rezona emoțional cu altcineva în afară de mătușa bătrână, cauza pentru care locuiește în Wilmslow, o suburbie din Manchester. Acesta este, în linii mari, omul chemat să descâlcească misterul morții genialului matematician Alan Turing. Umbra lui este uriașă și controversată: a decriptat codul german „Enigma”, celebru pentru faptul că… nu putea fi decriptat, a scurtat astfel războiul și a fost unul dintre fondatorii științei computerelor, fără de care nu ne mai imaginăm viața astăzi, o generație mai târziu. Același om de știință a fost condamnat pentru homosexualitate pentru că în anii 1950 aceasta era un delict în Marea Britanie; a preferat să înghită hormoni timp de 1 an decât să ajungă în detenție și într-o zi, se pare, s-a sinucis, otrăvindu-se cu cianură. Dar Correll nu crede asta. La locul faptei descoperă toate dovezile care îl indicau pe Turing ca pe un cercetător de rasă, obsedat de munca sa. Tot mai intrigat, intră din ce în ce mai adânc în culisele vieții unui om excepțional, pentru care reabilitarea și desecretizarea au venit prea târziu.

Agonia lui Turing, cartea lui Lagercrantz precede filmul care a venit să restaureze imaginea lui Turing și de aceea este cu atât mai incitantă. Povestea aduce laolaltă munca de poliție, psihologia și știința; plus elemente naturale, din viața de fiecare zi a unui om obișnuit care ajunge să fie copleșit de personalitatea celui pentru care țara ce ar fi trebuit să fie etern recunoscătoare nu a avut decât dispreț și pedeapsă. La început, extrem de evident, este o așa-zisă proprie metodă prin care Turing și-a pus la cale propria moarte: prin intermediul unui măr otrăvit. Verdictul pare, la prima vedere, sinucidere. Dar această concluzie este complicată la maximum de secretomania care înconjoară acțiunile lui Turing din timpul războiului și pe care serviciile de intelligence o întrețin cu strășnicie. În opinia lor, homosexualitatea lui Turing l-ar fi făcut o țintă pentru spionajul rusesc. Nemulțumit de această explicație, Correll nu lasă lucrurile în pace, dar coliziunea cu serviciile secrete are urmări: detectivul se trezește luat la ochi de către aceiași indivizi care l-au împins pe Turing către propriul sfârșit.

Cele două planuri narative ale cărții atrag magnetic: de o parte avem biografia genialului matematician, transpusă într-un limbaj care arată multă empatie din partea autorului și mai ales multă bunăvoință din partea autorităților, cărora le era de cel mai mare folos, iar pe de altă parte felul frust în care un polițist hârșit, care a văzut multe, „trage din toate pozițiile” în „nuca tare” numită cazul Turing. Fascinația cititorului în fața cauzelor morții unui mare om de știință al lumii (mai ales în condițiile în care contemporaneitatea înregistrează „atâția gogomani care se închipuie celebri”, după cum afirmă un academician) este garantată.

Cartea Agonia lui Turing, de David Lagercrantz poate fi cumpărată cu reducere de la Elefant, eMAG sau Libris.

Save

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Colecția Top 10 Polirom

20% reducere la Colecția Top 10 de la Editura Polirom

Next Article
voucher elefant

Cărți cu 50% reducere? Voucher valabil azi, 9 ianuarie

Related Posts

Total
0
Share