Diana-Florina Cosmin: “Imi doream ca «Povestile unei inimi» sa aiba succes, dar ceea ce a urmat dupa lansare a fost chiar mai grozav decat planuisem”

Am vazut un articol scris de ea pe blogul Editurii Curtea Veche (detalii mai jos). Ok, foarte bine scris. Wow, scris chiar de redactorul sef al ForbesLife Romania. Si de aici am inceput sa caut, sa vad cine este. Am continuat lista de wow-uri si a trebuit sa o “provoc” la un interviu. In care sa ne povesteasca despre cartea pe care a scris-o, “Povestile une inimi”. Daca vreti sa o cunoasteti pe Diana, va invit sa cititi interviul de mai jos.

Daca vreti sa-i cumparati cartea, o puteti face de aici.

– Meseria aleasa te face sa te simti tare confortabil in preajma vorbelor. Fie ca le scrii sau le rostesti. Ce-ti pare mai dificil: sa iei un interviu sau sa te povestesti pe tine in paginile unei carti?

– Categoric e mult mai dificil să te povestești pe tine. La un interviu, efortul ține de o curiozitate informată și de răbdarea de a-ți asculta personajul, punctând bornele potrivite ale discuției. Când te povestești pe tine, este ca și cum ai păși cu tocuri cui pe o podea de marmură, într-o casă în care toată lumea doarme.

Trebuie să mergi suficient de hotărâtă, pentru că ai o destinație clară de atins, dar nu atât de apăsat încât să trezești toată casa. Trebuie să înaintezi delicat, ca un mers de felină, pentru că o carte nu trebuie să strige, nu trebuie să-și declame mesajul, ci să se insinueze subtil în sufletul cititorului. Dacă dintr-o carte rămâi măcar cu o propoziție care să te urmărească toată viața, mi se pare o victorie imensă pentru acel scriitor.

– Am citit recenzii tare faine la “Povestile unei inimi”, semn ca “destainurile” autoarei le-au facut pe cititoare sa se regaseaca intre copertile cartii. Sunt convins, te bucura astfel de aprecieri. Cum te bucuri cand te bucuri?

– Când mă bucur, mă bucur din tot sufletul! La mine fericirea e ca un tsunami care vine și umple toate golurile, spală orice tristețe sau nemulțumire din ziua respectivă și face totul să fie bine. Nu mă manifest neapărat prin țopăială și țipete de victorie, dar mă bucur până la ultima celulă.

Aveam un profesor de fizică în liceu, un om extraordinar de bun și cu mult umor, dar mereu cu o morgă sobră. Când luam note bune în teză sau la olimpiade, avea o vorbă: ,,Copilași, poate nu mi se vede pe față, dar să știți că în inima mea e un pitic mic care acum țopăie de bucurie” :). Ei, piticul meu a fost foarte activ de la momentul lansării ,,Poveștilor unei inimi” și până acum.

M-am simțit copleștită de feedback-ul extraordinar, mai ales că toată promovarea s-a desfășurat online, pe Facebook și pe blogurile care au fost interesate să îmi ia un interviu sau să mă cunoască. În afară de Cosmopolitan și de Tabu, aproape nicio revistă glossy nu a scris despre carte – îmi place să cred că nu din cauza faptului că eu sunt jurnalist și că ar fi considerat că promovează ,,concurența” – așa că mediatizarea s-a făcut din vorbă-n vorbă. A fost mai bine așa, pentru că am văzut ce înseamnă puterea unui proiect sincer, făcut mai puțin cu marketing și mai mult cu suflet.

Multe fete mi-au scris că o prietenă sau o mamă le-a dăruit cartea și tot atât de multe mi-au scris că au văzut-o în raft, au deschis-o și nu au mai putut s-o lase din mână. Asemenea mesaje sunt un balsam pentru inima mea. Îmi doream ca ,,Poveștile unei inimi” să aibă succes, dar ceea ce a urmat după lansare a fost chiar mai grozav decât plănuisem.

– Imi place tare mult comunicarea facuta pentru “Povestile unei inimi”. I-as fi spus “profi”, dar contextul transcende conceptul. Felicitari pentru idei si implementari, dar nu am vazut pe nicaieri echipa de sustinere. Iti oferim prilejul sa ni-i povestesti si pe cei care au pus umarul, fie ca sunt desenatori, programatori sau prieteni care ti-au sarit in ajutor cu idei.

– ,,Poveștile unei inimi” au avut o echipă mică, dar sufletistă. Ilustrațiile le-a făcut Agnes Keszeg, o fată foarte talentată din Cluj, site-ul a fost creat după indicațiile mele de cei de la Slappy Hue, iar trailerul a fost filmat de regizorul Florin Costache, după un concept pus la punct de fetele creative de la Antz. Un rol extrem de important l-a avut Miruna Meiroșu, de la Curtea Veche, care m-a sprijinit extraordinar de mult cu evenimentele din București și din țară și care s-a implicat cu tot sufletul, timpul și energia în acest proiect. În rest, totul a fost multă muncă punctuală, zilnică, făcută cu drag. În arhiva de fotografii de la lansare, pe care o găsești pe pagina de FB a ,,Poveștilor unei inimi”, se află toate aceste personaje, cu creditele de rigoare. Mai puțin Agnes, cu care m-am întâlnit abia cu ocazia târgului de carte de la Brașov, anul trecut. Puțini știu asta, dar noi două am lucrat la carte fără să ne fi văzut sau să fi vorbit măcar la telefon vreodată. Toate detaliile colaborării noastre s-au făcut pe email, iar ea a înțeles perfect ideile mele și a reușit să le transpună în niște ilustrații superbe.

– As dori sa intram putin si in bucataria cartii. Cum ti-a venit ideea, cat timp te-a macinat? In cat timp se scrie o carte si cum ai ajuns in curtea Curtii Vechi?

– Ehe, povestea e atât de veche și de lungă încât pot deja s-o încep cu ,,A fost odată ca niciodată” :) Totul a început prin anii 2000, cu un blog făcut de mine pe platforma Yahoo360!, cu mult înainte ca blogurile să fie la ordinea zilei. Pe atunci era un experiment al celor de la Yahoo, iar mie mi-a plăcut ideea din prima, pentru că scrisul a fost activitatea mea preferată de când eram mică.

Când a apărut Yahoo360 eram în facultate și aveam dilemele vârstei, pentru că la 20 de ani cam începi să te întâlnești cu deziluziile, cu ipocrizia, cu răutățile, ai parte de câte un pic din toate. Așa că îmi scriam gândurile pe pagina de blog asociată adresei mele de yahoo. Nu știu cum și de unde, dar începusem să fiu citită de o mulțime de oameni, primeam mesaje, era foarte plăcut să văd că nu scriu în vid, că există un ecou al cuvintelor mele. Am tot scris pe-acolo, zilnic, vreo câțiva ani.

Apoi am plecat la masterat în America, platforma Yahoo 360 s-a închis, iar eu mi-am luat domeniul dianacosmin.com și am continuat să scriu acolo, în engleză, pentru că deja mă citeau și colegii mei de peste Ocean. După ce m-am întors în țară și m-am angajat la Forbes, acela a devenit site-ul meu de jurnalist (întreaga mea arhivă de articole se află acolo, plus multe alte experimente jurnalistice din adolescență, inclusiv poezii), dar am continuat să-mi scriu și micile esee despre lume și viață.

Gabriela Zăvăleanu, redactor-șef la Cosmopolitan, mi-a propus o colaborare cu revista în 2009, în paralel cu jobul meu la Forbes. Așa s-a născut rubrica mea lunară dedicată fetelor single și, indirect, cartea ,,Poveștile unei inimi”. Foarte multe cititoare Cosmo mă adăugau ca prietenă pe Facebook și îmi lăsau apoi mesaje întrebându-mă de ce nu scriu și o carte, pentru că lor le place mult rubrica mea. Așa că m-am gândit să cer o opinie avizată și le-am scris celor de la Curtea Veche. Țin minte că am trimis emailul sâmbătă seara și am primit răspuns luni dimineața pe la ora 10:00, când eu eram la un seminar la Ambasada SUA.

Eram într-o sală plină de oameni, era o liniște mormântală, și chiar atunci mi-a apărut pe telefon emailul prin care mă invitau să avem o discuție despre carte. Îmi venea să pun mâna pe telefon să o sun pe mama, să mă bucur, să sar un pic în sus (da, atunci am sărit, recunosc), dar nu puteam să mă exteriorizez în niciun fel, pentru că toți cei din jur ascultau, total absorbiți, un speech despre subprime și reflectarea în presă a crizei economice mondiale. A fost cea mai lungă oră din viața mea și întotdeauna îmi voi aminti cu un zâmbet de acel moment :)

După întrevedere, totul a mers lin. Cei de la editură au fost extrem de receptivi, eu am scris cartea în patru luni (în weekend și seara, după serviciu) și restul… e poveste :)

– Foarte interesant articolul publicat pe blogul Editurii Curtea Veche, referitor la promovarea unui autor. De manual as spune. Adori lucrurile facute ca la carte, se vede. Cat de perfectionista poti fi?

– Mulțumesc :). Când Miruna Meiroșu de la Curtea Veche mi-a lansat această provocare – de a scrie un articol din experiența mea cu promovarea online – m-am gândit să o fac cât pot eu de bine, astfel încât să fie cu adevărat de folos unui tânăr autor care nu prea cunoaște bucătăria Facebook-ului. Nu știu dacă sunt propriu-zis perfecționistă, dar am plăcerea lucrului bine făcut. Când știu că nu am timpul, competența sau dispoziția să fac ceva, prefer să refuz. Dar dacă spun ,,da”, atunci poți fi sigur că dau tot ce pot eu pe acea temă. Mai ales în ziua de azi, când doar tastându-ți numele pe Google poți afla tot ce ai făcut, ai scris și ai comentat vreodată. Nu vreau să rămână agățate de numele meu lucruri care nu mă reprezintă.

– Vad constructii media si idei care te imbraca, frumos, in roz. Mult roz. Este si o culoare preferata sau doar un instrument cu un puternic impact vizual? Ce altceva mai preferi?

– Știi, a fost făcut un studiu acum câțiva ani, care dovedește științific faptul că atracția femeilor pentru roz și a bărbaților pentru albastru este ceva scris în gene. Deci era inevitabil. Glumesc, dar dincolo de asta chiar îmi plac mult pastelurile și mi-am dorit ca toate ilustrațiile cărții și toată mașinăria de comunicare să reflecte un concept luminos, pozitiv.

În carte tratez multe subiecte spinoase, triste, câtuși de puțin roz, așa că vreau ca dincolo de toate să răzbată ideea că lupta cu singurătatea este pe jumătate câștigată dacă nu lași experiențele negative să-ți taie elanul și dacă nu lași trecutul să devină un fel de profeție a viitorului. Câteodată e bine să-ți pui ochelarii roz. Nu mereu, dar sunt momente în care un strop de roz te salvează.

Să nu se înțeleagă că sunt o optimistă care neagă realitățile vieții: dimpotrivă, sunt la curent prin prisma meseriei, cu absolut tot ce se întâmplă în jur, bun sau rău. Dar tocmai pentru că suntem cu toții conectați non-stop la știri dintre cele mai întunecate, trebuie să găsim în noi contragreutatea. Soluția e să-ți creezi un spațiu al tău, o oază de liniște în lumea asta: să ai familia, câțiva prieteni, ceva ce iubești să faci, două-trei hobby-uri și măcar o dată pe an un bilet către un alt loc din lumea asta mare. Asta înseamnă pentru mine fericirea.

– Feminismul este si o chestie de afisare, din cate inteleg eu. O eticheta care tinde sa devina eticheta, daca nu a si devenit deja. Care-ti sunt principiile dupa care te ghidezi si care-ti vin acum, repede, repede-n minte?

– Nu cred în feminism, cred în feminitate. Nu vreau să fiu egală cu bărbatul, pentru că nici el nu e egal cu mine în punctele esențiale ale construcției noastre umane și spirituale. E ca și cum ai milita pentru egalitatea merelor cu perele. Cred că femeile trebuie să fie femei, să fie sigure pe ele și să nu permită nimănui din afară să le definească și să le eticheteze. Să lupte pentru drepturile lor, dar să nu uite că arma lor cea mai redutabilă nu este pumnul înfipt în masă, ci vorba bună. Îmi plac femeile care știu să fie ferme și să se facă respectate fără să devină ,,bărbătoase”.

Cred că nu e nimic mai puternic și mai sexy în același timp decât o femeie inteligentă și rafinată, care știe să fie directă și să lupte pentru cauzele ei fără să se coboare la isterii și certuri cu mâna în șold. Genul de femeie despre care, în momentul în care iese din încăpere, să se spună ,,Wow, ce femeie!”, nu ,,Aoleu ce scorpie!”. Cât despre mine, principiul după care mă ghidez este să fac totul atât de bine pe cât îmi stă în puteri, în timp ce încerc, dacă se poate, să fac bine și celor din jur. Iar dacă nu se poate să le fac bine, să am grijă măcar să nu fac rău.

– Cate povesti poate avea o inima? Iubire inseamna, in ultima instanta, o poveste si macar doua inimi. 

O inimă poate avea atâtea iubiri câte încap în atriile și ventriculele ei :). ,,Măcar două inimi”: aici trebuie să te contrazic. Cele mai problematice povești ale unei inimi sunt cele care au o singură protagonistă. O inimă, mai cu seamă inima unei femei, poate trăi povești în trecut, în prezent și în viitor. Noi nu uităm niciodată ce am iubit și ne proiectăm speranțele și visele din prezent asupra a ceea ce poate să vină. O inimă de femeie are răbdarea de a aștepta pentru totdeauna, asta o și face atât de specială. Dar și atât de tristă, uneori.

– In povestile unei inimi ai spus tot? Daca nu, ce urmeaza si cand…

– Am spus totul până la momentul martie 2012. Când ai pus pixul jos, inima continuă să bată, deci nu se termină niciodată. Lucrez la două proiecte viitoare, care nu sunt continuări ale ,,Poveștilor…”, dar au legătură directă și cu inima. În definitiv, cam totul are.

– In final, te rog sa mai raspunzi la un mic “trei chestionar” fulger:

Trei carti…

• ,,The History of Love” – Nicole Krauss ()
• ,,Le livre de bonheur”- Nina Berberova
• ,,Little Bee” – Chris Cleave

Trei actori…

• Anne Hathaway
• Colin Firth
• Audrey Hepburn

Trei branduri care te urmaresc…

• Chanel – pentru că nu mă voi plictisi niciodată să citesc despre Mademoiselle și să descopăr noi amănunte care arată cât de curajoasă și de vizionară a fost în munca ei.
• Harrods – magazinul meu preferat din lumea asta
• Smythson și orice brand frumos de papetărie, una dintre plăcerile vinovate ale vieții mele

Trei persoane care te fascineaza in viata profesionala…

• Scriitoarea Nicole Krauss, pentru că scriitura ei mă duce cu gândul la dantelăria fină a unei rochii lucrate de mână.
• Scenarista Nora Ephron – pentru că a reușit să creeze scenarii vandabile, dar în același timp profunde și imposibil de uitat, într-o lume în care aproape totul a fost deja făcut, bifat și consumat.
• Jurnalista Christiane Amanpour – pentru că am studiat Diplomație și sunt în continuare interesată de problematica globală, iar ea este una dintre vocile puternice și credibile. Am avut ocazia să-l cunosc pe soțul ei, James Rubin, în timpul masteratului meu de International Relations. Sunt un cuplu foarte frumos.

Trei personalitati carora ai vrea sa le iei un interviu…

• Katie Melua – versurile ei sunt senzaționale și mă interesează mult să descopăr omul din spatele lor. Este cântăreața mea preferată de mulți ani.
• Stella McCartney – mi se pare un exemplu de talent combinat cu spirit antreprenorial. O admir pentru faptul că a reușit să-l transforme pe Paul McCartney în ,,tatăl Stellei McCartney” și nu s-a îngropat sub eticheta de ,,fata lui tata”.
• – vreau să stau față-n față cu omul care a gândit ,,Filantropica”. Restul e tăcere.

Pentru cititorii bookuria.info Diana a avut placerea sa ne acorde si un autograf. Ii multumim, cum altfel, cu bookurie!