Coreea de Nord a fost (şi este) scena unor orori pe care jurnalistul Harden, corespondent pentru „TheWashington Post”, nu le poate trece cu vederea. O fetiţă de şase ani, elevă la o şcoală primară, este bătută în faţa clasei cu un băţ peste cap până la inconştienţă. Mai târziu în acea seară, moare. Nimeni nu a fost tras la răspundere, iar numele copilei nu a mai fost rostit niciodată. Şi imaginile sinistre continuă în 224 de pagini crude, de un realism covârşitor, oglindă a cruzimii fără margini a unui regim care şi-a câştigat în toată lumea o întunecată notorietate.
Lui Shin i-a fost tăiat un deget ca pedeapsă pentru că a scăpat din mâini o maşină de cusut. A fost torturat, ţinut în cârlige deasupra focului şi are urme peste tot. Tatălui său i-a fost rupt un picior şi a fost nevoit să-l lase să se vindece de la sine, păstrând un mers ciudat, într-un unghi nefiresc. O altă fetiţă de 11 ani are picioarele zdrobite într-o mină de cărbuni; călcâiul îi este amputat fără anestezie, iar „tratamentul” ulterior constă în apă cu sare.
Apoi, într-o zi, mama şi fratele mai mare al lui Shin sunt ucişi în faţa lui, în interiorul macabrului Lagăr 14, pentru că i-a pârât gărzilor că ar încerca să fugă… făcuse asta, la 14 ani, ca să obţină o raţie de mâncare… „I-a văzut murind şi a avut un sentiment de uşurare că nu era el. Era furios pe mama şi fratele lui că doriseră să evadeze”. Shin este produsul unui mariaj forţat, „cadou” din partea conducătorilor lagărului pentru „munca serioasă şi turnătoria de încredere”. Părinţii lui, care au fost nevoiţi să se supună, au avut doi fii din cele cinci vizite anuale pe care tatăl le putea face familiei. De mic, Shin şi-a perceput mama ca pe o concurenţă la mâncare; îi înghiţea şi porţia sărăcăcioasă a femeii, ceea ce îi aduce bătăi frecvente… cu lopata. „Şi totuşi, Shin continua să fure câtă mâncare putea de la mama lui, fără să-i treacă prin minte că astfel o înfometa”. A fost pregătit la şcoală pentru muncă grea – curăţatul zăpezii, tăiatul copacilor, extracţia de cărbune, pe care o practica deja la vârsta de 10 ani. Lagărul 14 era „casa” lui, cel mai înspăimântător din cele şase astfel de tabere de muncă din Coreea de Nord, care au adunat sute de mii de prizonieri „iremediabili”, meniţi să fie munciţi până la moarte. Acest sistem a dăinuit pentru o perioadă de două ori mai îndelungată decât Gulagul sovietic şi de 12 ori mai mult decât lagărele naziste. Spre deosebire de aceste cazuri, reţeaua răului din Coreea de Nord a beneficiat de mult mai puţină vizibilitate.
Shin are 30 de ani în prezentul narativ. Trăieşte în Coreea de Sud, la Seoul, şi este singura persoană care a reuşit să evadeze din Lagărul 14 pentru a-şi spune povestea teribilă. A fost martorul principal în cadrul investigaţiei derulate de comisia ONU care a cercetat abuzurile la adresa drepturilor omului din Coreea de Nord.
„Discreţia” a fost mult timp un zid gros, dovadă că mecanismele fricii au rămas viu împlântate în conştiinţa celor câţiva care au supravieţuit. Povestea lui Shin a apărut în „The Washington Post” abia în 2008 şi cu greu personajul principal a fost convins să spună totul. „Mă simţeam ca un dentist care face o extracţie fără ansetezie”, mărturiseşte Harden. Dar spargerea gheţii a fost suficientă. Astăzi, Shin se ocupă de refugiaţii nord-coreeni din SUA şi munceşte neîncetat pentru a trezi conştiinţa vestică în faţa abuzurilor regimului terorii. Şi nu mai doreşte decât să-şi poată şterge amintirile…
Cartea Evadare din Lagărul 14, de Blaine Harden poate fi cumpărată de la Elefant sau eMAG.
