Idealismul costă. Momentul acela în care realizezi că aproape toată viața omului modern este o goană după bani ca unică modalitate de supraviețuire se numește pentru unii maturizare, pentru alții revelația capitalismului, pentru alții scop. În numele tuturor naivilor care cred că pot reuși demonstrând lumii că se înșeală vorbește Knut Hamsun, în Foamea.
Eroul din Foamea nu are un nume. Este întruparea viselor care rămân cumva copilărești – vrea să-și edifice o viață prin scris, prin talent, prin vocație. Lumea îi arată curând că trebuie să dea timpul pe bani, că societatea înseamnă măști, că rezistența are un preț enorm: ratarea. Atât timp cât refuză compromisul, flămânzește; atât timp cât neagă inechitatea și obscenitatea clivajului dintre păturile societății, rătăcește, exclus, printr-un oraș, Kristiania, care nu-i dă nicio șansă și din care „nimeni nu scapă fără urme”.
Uneori, colaborarea la un ziar înseamnă salvarea, pe muchie, de la inaniție. Între episoadele rare când reușește să se hrănească la limită, umblă năuc pe străzi, într-o stare semi-isterică în care predomină simțul acut al deznădejdii, sentimentul revoltei, compasiunea pentru toată mizeria umană pe care o etalează universul din jur. Rămâne idealist, totuși, în mod incredibil, refuzând să accepte regulile sălbatice ale societății în care este condamnat la ruină. Scrie despre toate acestea, despre frământări și concluzii cvasi-filosofice pe care, firește, niciun ziar nu are chef să le publice. Caruselul negru continuă, furia crescând în personaj din însuși miezul scrisului care îi neagă prosperitatea pentru că este onest. Este mânia celui împiedicat să joace cinstit în propria viață, este marginalizarea pe care o aduce eticheta de „ratat” într-o lume în care „haina îl face pe om” – și nu meritul.
Idealismul merge chiar mai departe. Eroul nu are resentimente față de lume, ci învinuiește soarta și abstracta divinitate pentru ceea ce experimentează. Poate, totuși, nu este de vină societatea pentru că el este un neînțeles, lăsat așa cum este, un neadaptat, de Dumnezeu! Ar fi putut fi un bogătaș sau un resemnat, un om pliat pe timpuri și cu șanse de a reuși. Cu ce este de vină orânduirea pentru un om care nu i se potrivește, ba chiar i se împotrivește într-un fel naiv, descris pe alocuri chiar cu un umor sumbru de către Hamsun? În aceste repere, zi după zi, personajul măcinat de frondă rătăcește „străin în propria viață”, bântuit de „nervozitate și iraționalitate”.
Și într-o zi, când toate acestea se acutizează peste puterea de îndurare ca și când am viziona lumea dramatică a lui Dostoievski, eroul pur și simplu își ia lumea în cap. Scriitorul însuși a făcut asta în viața reală, fără să știe la acel moment că lumea are hotare, dar nedreptatea, nu.
Romanul Foamea, de Knut Hamsun poate fi cumpărat cu reducere de la eMAG sau Cărturești.
