fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

“Inocentul”. Un roman de Ioan Usca. Capitolul VII

7.

– Ce soare! – zise Robert Ștefan cu satisfacţie, bucurându-se de aerul rece al dimineţii.

Ziua începu promiţător pentru scriitor. Ieşit la cafeaua matinală, o întâlni pe Ramona şi, după vrăjeala ce se impuse ca de la sine, reuşi nu doar să o convingă că este o poetă de talent, dar şi să colaboreze îndeaproape la un viitor volum de versuri, ca să ne exprimăm eufemistic. Chiar dacă nu era un tip stătut, urbea fiind saturată de tinere talente, Ramona reprezenta un trofeu care-i lipsea. Cum fata îi dădu şi adresa, spunându-i că-l aşteaptă la ora două – sau, pentru sibieni, ora doi -, scriitoraşul plecă brambura destul de mulţumit de sine, părându-i în răstimpuri chiar că viaţa ar avea un sens. Rămânând şase ore de aşteptare, decise să bea ceva, ştiut fiind că alcoolul poate comprima timpul, mai cu seamă dacă găseşti şi amici cu care să flecăreşti.

Nedeprinsă cu alcoolul, Ramona îi povesti Violetei despre marele său succes literar la un suc, amănuntul având ulterior o oarecare importanţă. Violeta, fireşte, o felicită, în vreme ce gândea cam cum am fi gândit şi noi: „În capul ăsteia, poezia-i tot una cu babardeala! Şi, chiar dacă tipul ar publica-o, cine dracu crede că o va citi? Sau, dacă ar face-o cumva, accidental, s-ar opri pe la a doua strofă, crucindu-se!”. Violeta exagera în sinea ei socotind-o pe Ramona o nulitate, după cum şi Ramona exagera crezându-se poetă. Dar, dacă este să fim sinceri, tuturor ni se întâmplă, mai des ori mai rar, să credem că am fi în stare de lucruri despre care, ulterior, constatăm că ne depăşesc.

Cititorul îşi aminteşte că fusesem destul de supărat din pricina Ramonei. Comandându-i lui Tavi eliminarea acesteia, mistuit de dragostea ce-i înflorise în suflet – ca să formulăm în vreun fel – şi de cine ştie ce alte imbolduri, individul nu se mulţumi s-o ştranguleze scurt, conform instrucţiunilor, ci abuză de trupul neînsufleţit al tinerei.

Unii ar putea să condamne faptul că am dispus lichidarea unei fiinţe aparent insignifiante, însă socotesc că le va fi destul dacă voi arăta că, într-un grup destul de numeros, persoana mi-a spus că nu fumează cicuri, stârnind ilaritate.

Împlinindu-mi directivele, dar satisfăcându-şi şi pornirile bestiale, Tavi părăsi apartamentul victimei puţin înaintea orei două, astfel că Robert, sosit la întâlnire şi profitând de uşa rămasă nu doar descuiată, ci şi întredeschisă, o găsi pe Ramona călduţă încă şi într-o postură pe care-ar fi de prisos s-o descriu, pentru a nu introduce lungimi obositoare. Cum scriitorul se găsi într-o situaţie inedită, privi trupul victimei îndelung, netulburat de vreo idee. Din această stare îl smulse domnul inspector Biriboacă, de la Criminalistică. Evident, acesta n-a aflat atât de rapid despre caz, totul fiind o fericită coincidenţă, polițistul vizitând-o la rândul său, uneori, pe Ramona, şi nimerindu-se într-o vizită neanunţată tocmai atunci. Îndelunga experienţă profesională îi dictă, după ce privi sumar scena, să-l someze pe intrus cu revolverul, să-i pună cătuşele şi, după două palme aplicate preventiv, să-l întrebe:

– Ce făceai aici?

Luat prin surprindere, Robert nu găsi un răspuns tocmai inspirat:

– Mă uitam…

– Te uitai, da? Eşti mândru de ce-ai făcut!… De ce-ai făcut asta?

– Nu eu, eu doar am venit în vizită – răspunse scriitorul cu glas stins. Tocmai vroiam să anunţ Poliţia…

– Interesante vizite faci dumneata! Poliţia, însă, nu mai trebuie s-o anunţi, te-a găsit şi fără ajutorul tău.

Deşi în general nu obişnuieşte, Robert raţionă fulgerător:

– Dar, testele ADN pot dovedi că nu eu am fost…

– Aşadar, dumnealui se crede în filme americane. Probabil, Steven Seagal a abuzat de victimă!… Aici nu facem teste ADN, bă, aici e suficientă mărturia făptaşului! Mişcă!

În următoarea zi, aflându-se de caz, Violeta declară Poliţiei că s-a întâlnit cu victima în dimineaţa asasinatului, aceea mărturisindu-i că-l aşteaptă pe Robert. Adevărat, în cazul scriitorului a mai acţionat şi prezumţia de vinovăţie.

– Păi, nu-i de nevinovăţie? – se miră domnul agent șef adjunct Onici.

– În general, da – răspunse inspectorul Biriboacă. Da’, n-ai văzut ce mutră are ăsta?

– Şi asta-i drept! – admise colegul.

Iniţial, am fost foarte nemulţumit de Tavi, fiind pe punctul să-i aplic o corecţie şi să-i reţin 25% din onorariu. Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, însă, m-a binedispus, astfel că am devenit clement, oferindu-i călăului şansa de a se reabilita prin muncă.

Cât despre Robert, ajuns în arest, îşi încheie ziua cu o cugetare profundă:

– Am pus-o!

– va urma –

Ioan Usca

Vezi aici toate capitolele din romanul “Inocentul”

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

“Inocentul”. Un roman de Ioan Usca. Capitolul VI

Next Article

Carti cu Libertatea: "Afaceri de familie" de Amanda Quick (din 16 ianuarie 2015)

Related Posts

Total
0
Share