Cartea care descrie felul în care s-a derulat „marele comeback” (nici până azi lansat) al lui Orson Welles, „Orson Welles’s Last Movie”, semnată de Josh Karp, este o experienţă captivantă, întocmai cum a fost şi personajul ei central, care accepta după mult timp să ecranizeze o nuvelă, dar avea să folosească asta drept pretext pentru a-şi atinge propriul scop artistic.
Cartea in engleza poate fi cumparata de aici.
Welles s-a ţinut departe de Hollywood în anii `60, apoi s-a întors în 1970, găsind cetatea filmului pregătită pentru talentul său. A acceptat să facă un „film într-un film” despre un mare om care şi-a pierdut forţa creatoare. Aşa a debutat proiectul „The Other Side of the Wind” („De cealaltă parte a vântului”), iar descrierile pe care le furnizează Josh Karp au toate ingredientele necesare savorii literare: cameramanul a fost angajat pentru că era „al doilea de pe listă”, după Toland, care filmase „Citizen Kane”; pelicula a fost „meşteşugită” la nesfârşit, refăcută cu acribie şi a afectat şi vieţile personale ale celor implicaţi (unul dintre membrii echipei s-a căsătorit şi despărţit de mai multe ori pe parcursul filmărilor, din devoţiune faţă de Welles); chiar şi unul din criticii lui Welles a fost distribuit în rolul unui… critic. Vestea bună este că filmul este gata şi va fi lansat în acest an. Dar până aici a fost cale lungă.
Cartea descrie frământările lui Welles legate de finanţarea filmului, Orson fiind un specialist al alegerilor neinspirate de sponsori. Acestea păreau să nu fie nimic în comparaţie cu piedicile pe care însuşi Welles le punea în calea realizării peliculei: părea că nu mai vrea s-o termine, nu era niciodată de acord să fie stabilită o dată de finalizare, iar o scenă de patru minute a avut 500 de duble trase în patru ani. Totul pentru că „aşa avea el chef”.
Volumul are şi petele de lumină necesare în vârtejul pe care l-a creat Welles când şi-a făcut ultimul film – de pildă, Rich Little, un membru al distribuţiei, i-a fost prezentat lui John Houston drept un mare impresionist, iar acesta l-a întrebat… în câte filme a jucat. În plus, Welles a rămas fixat până la final pe reperul „Citizen Kane” şi nu a recunoscut în ruptul capului că această din urmă peliculă avea o tentă autobiografică: „Nu trebuie să căutaţi chei, n-am fost niciodată la săniuş”, obişnuia să spună.
Orson Welles ar fi împlinit 100 de ani. O carte în librării şi un film care va apărea în cinematografe îl readuc în prim-plan.
