fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Lolita, de Vladimir Nabokov

„Lolita este cartea mea preferată. A fost cea mai dificilă, întrucât este atât de departe de viaţa mea emoţională reală, încât mi-a solicitat tot talentul pentru a realiza o poveste reală”, spunea în 1962 Vladimir Nabokov despre o tragicomedie care a depăşit toate hotarele în spaţiu şi timp, poziţionându-se în topul literaturii mondiale. De altfel, Lolita îşi declară din start intenţia: „Lumina vieţii mele, focul vintrelor mele, păcatul meu, sufletul meu…”. Ale cui sunt gândurile pătimaşe? Ale profesorului de literatură Humbert, care a comis o crimă pasională şi şi-o justifică povestind „background-ul” în faţa unui complet de judecată.

lolita

Cartea Lolita care a cucerit şi cititori – şi mai târziu cinefili, graţie ecranizărilor – a avut un sâmbure de 30 de pagini, în limba rusă, asupra căruia Nabokov a revenit magistral, finalizând opera într-o engleză impecabilă, bogată. Paradoxal, la început, niciunul dintre editori „n-a vrut s-o atingă”. Disperat, autorul s-a întors spre o editură franceză cunoscută în special pentru publicaţiile cu accente pronografice. A fost publicată, plină de greşeli şi fără vreo recenzie. A „explodat” în 1955, când celebrul Graham Greene o situa printre cele mai bune cărţi ale momentului. Controversele au dus la interzicerea cărţii (ca pe vremuri „Amantul doamnei Chatterley”, a lui D.H. Lawrence), până când un editor a decis să „încalce consemnul” şi a publicat-o în engleză. La trei săptămâni de la intrarea în librăriile americane, era prima carte după „Pe aripile vântului” care se vindea în peste 100.000 de exemplare.

„Lolita este povestea mea de dragoste cu limba engleză”, spune Nabokov. Şi cine îl poate uita pe Jeremy Irons obsedat până la omor de copila de 12 ani Dolores Haze, umblând cu ea din stat în stat şi din motel în motel pe post de tată vitreg strict şi grijuliu în timp ce are o scandaloasă legătură erotică cu tânăra? Cine poate uita momentul în care o Lolita care plăteşte preţul independenţei îi cere bani pentru că este gravidă, iar Humbert îi dă, dar îl ucide pe soţul femeii? Cum se iese de sub vraja finalului care îi aduce moartea Lolitei, la 17 ani, dând naştere unui copil care simbolizează o tragică eliberare?…

Cumpara romanul Lolita, de Vladimir Nabokov de la Elefant / eMAG / Libris

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Momo, de Michael Ende

Next Article

Street art made in Tel Aviv

Related Posts

Total
0
Share