fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

litera.ro

Meditația pentru copii, de Candice Marro (Editura For You, 2021)

Meditația pentru copii

Candice Marro, autoarea cărții Meditația pentru copii, a studiat și a practicat meditația cu profesori de diverse tradiții, lucrând îndeosebi cu Thich Nhat Hanh. În practica ei, integrează și mindfulness, „meditația conștienței depline”.

Candice Marro a inițiat și dezvoltat programul PEACE (Prezență, Ascultare, Atenție și Concentrare în Educație) în Franța, un protocol de meditație adaptat la mediul școlar. Susține cursuri de formare pentru profesioniști, studenți la Management și publicul larg.

Cumpără cartea de aici

În cartea Meditația pentru copii aceștia sunt familiarizați cu Tărâmul Meditației și cu ajutorul ilustrațiilor sunt învățați cum să practice o mare varietate de sesiuni de meditații. Pentru că doar așa pot ajunge fie în situația de a-și calma emoțiile, fie de a-și dezvolta încrederea în sine și bunăvoința.

Cu cât cei mici înțeleg mai devreme în viață care sunt rolul și abilitățile corpului lor, cu atât le va prinde mai bine și vor fi capabili să depășească blocaje la nivelul emoțiilor, gândurilor sau atenției.

Cei mici vor avea acces la toate aceste informații într-un mod accesibil, distractiv, cartea cuprizând de asemeni foarte multe sfaturi practice care vă vor bucura atât pe voi, părinții, dar și pe cei mici.

Dacă le cultivăm prin meditație calități precum ascultarea, respectul și bunăvoința, ei vor dezvolta relații mai bune cu sine, cu cei din jur și cu mediul.

Cartea Meditația pentru copii, de Candice Marro a apărut la Editura For You și poate fi comandată de la librăria Cărturești sau Libris.

Silvia Filip
Total
1
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Medicina spirituală

Medicina spirituală, de Dr. Luc Bodin (Editura For You, 2021)

Next Article
Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii

Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii, de C.S. Lewis (Editura Humanitas, 2021)

Related Posts

Total
1
Share