fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Noaptea Literaturii Europene revine in Bucuresti

noaptea-literaturii-europene-la-bucurestiNoaptea Literaturii Europene revine la București miercuri, 29 mai – prima zi a Salonului Internațional de Carte Bookfest 2013 – cu un traseu inedit. 13 parteneri – institute culturale şi ambasade – îi invită pe iubitorii de literatură în 13 spații atipice, unde vor avea șansa de a se întâlni cu textele unor autori europeni clasici și contemporani. Fragmentele vor fi citite de actori, autori, jurnalişti şi alte personalităţi publice.

Lecturile, cu o durată de până la 20 de minute, vor avea loc în paralel, la fiecare jumătate de oră, în intervalul 19.30 – 22.30, în locurile special selectate (zona Bd. Carol I – Bd. I.C. Brătianu – Bd. Corneliu Coposu – Str. Traian): Dianei 4, The Living Room Café, ZOOM Out Lounge, AristoCats Bistro, Alchemia Art Gallery & Lounge, Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, Bursa de Valori Bucureşti, Lente & cafea, Saga Film, benzinăria MOL Corneliu Coposu, La Scena, GreenTea, Blind Restaurant (atașat, harta amplasamentelor și programul).

Actorii Ioana Abur, Florin Busuioc, Ilinca Goia, Gabriela Ioniţă, Nicoleta Lefter, Axel Moustache, Marian Râlea, Mihai Smarandache, Mihaela Teleoacă, Adrian Titieni, rapperul Norzeatic, jurnalistul Cătălin Ştefănescu și scriitorul Mircea Dinescu vor da glas unor pagini din autori contemporani de anvergură precum Jonathan Coe, Péter Esterházy, Paweł Huelle, Daniel Glattauer, Thierry Debroux, Jérôme Ferrari, Florina Ilis, Gonçalo M. Tavares, Elif Shafak, dar și unor clasici – Hrabal, Hašek, Kafka, Joyce, Buzzati, Muñoz Molina.

Pentru ca publicul să poată beneficia la maximum de oferta literară a nopții acoperind, în același timp, cât mai mult din traseul propus, în fiecare dintre punctele de întâlnire se va citi, la fiecare jumătate de oră, același fragment.

Noaptea Literaturii Europene este un proiect cultural susţinut de Reţeaua Europeană a Institutelor Naţionale de Cultură (EUNIC). Ediţia din 2012 s-a desfăşurat în 24 de oraşe din 20 de ţări. Anul acesta, evenimentul de la Bucureşti, alături de cele de la Praga, Brno, Dublin, Lisabona, Vilnius şi Wrocław, beneficiază de sprijinul Comisiei Europene prin Programul Cultura (2007-2013). La București, proiectul este organizat, sub coordonarea Institutului Cultural Român, de membrii clusterului EUNIC în România (Forumul Cultural Austriac, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Centrul Ceh, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso“, British Council, Institutul Polonez, Camões, Instituto da Cooperação e da Língua / Ambasada Portugaliei în România, Institutul Cervantes, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre“, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti şi ICR), cărora li s-a alăturat Ambasada Irlandei în România. Pentru perioada octombrie 2012 – octombrie 2013, Institutul Polonez deţine preşedinţia clusterului EUNIC Bucureşti.

Sursa articol: Institutul Cultural Roman

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Mari interpreti de folclor, o colectie - tezaur realizata de Marioara Murarescu

Next Article

Editura Litera sarbatoreste 1 iunie la Bookfest!

Related Posts
Bookfest 2023
Citește mai mult

Editura Litera la Bookfest 2023

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în…

Total
0
Share