Cunoscutul scriitor Ioan Holban s-a oprit asupra biografiei cunoscutului critic literar, scriitor și fost președinte al Uniunii Scriitorilor Eugen Uricaru din motive foarte bine întemeiate. În primul rând, pentru faptul că Eugen Uricaru este un intelectual de largă întindere, care nu face din asta un motiv de emfază. Pur și simplu este; și duce această calitate, dublată de firescul modestiei, la un mare număr de manifestări culturale interne, precum și la evenimente internaționale de anvergură. Eugen Uricaru este un binecunoscut susținător al culturii naționale ca proiect de țară și ca reper major al identității naționale. Pilonii din viața publică a lui Eugen Uricaru pe care îi marchează Ioan Holban nu fac decât să confirme aceste realități.
De asemenea, scriitorul se apleacă asupra operei literare a criticului: „Romanul și jurnalul scrierii lui constituie două scrieri distincte, reprezentând fiecare un alt moment al scriiturii (…) Eugen Uricaru concepe fiecare roman ca pe un fagure al unei structuri complexe, constituită prin personaje de legătură, rețele dense de simboluri și, mai ales, într-o cu totul remarcabilă unitate stilistică”.
Eugen Uricaru este un redutabil cunoscător al istoriei românești și europene, iar lucrările sale se remarcă prin această simbioză care nu lasă nimic neexplicat, nimic fără o logică a prezentului ce are, obligatoriu, rădăcini în trecut. La acest construct s-au adăugat mereu, așa cum mărturisește, două calități de care scriitorii contemporani și-ar putea aminti mai des: „lecturi bune și îndoiala asupra celor scrise”.
Felul în care renumitul critic literar s-a pliat pe vremurile tulburi pentru cultura României de după 1989 este relatat cu franchețe și o necesară autoironie, care îl fac pe cititor să simtă din plin autenticitatea parcursului public al lui Eugen Uricaru. „Peisajul de după această bătălie a vieții mele este cam dezordonat – scriu cărți pe care le citesc o mână de oameni”…
Și totuși, Eugen Uricaru nu renunță. Este prerședinte al CopyRo, se „bate” pentru drepturile de autor ale creatorilor, își pune experiența și vastele cunoștințe la dispoziția revistelor cu care colaborează, se află în mijlocul vieții culturale românești, nu cedează, nu uită și nu disperă. De unde vine această forță de luptă pentru o cauză aparent pierdută, cea a păstrării identității românești prin cultură, se poate afla din recent lansatul volum-monografie al lui Ioan Holban.
