Ikeda Daisaku, Dezlegând misterele nașterii și ale morții… și ale fenomenelor intermediare, Iași, Adenium, 2016
Încep cu o confesiune: diletant fiind în ceea ce privește budismul, îmi formasem o impresie superficială despre această religie, aceea că este centrată exclusiv asupra unor căutări spirituale interioare, neglijând dimensiunea socială a existenței umane. Cartea lui Ikeda Daisaku mi-a demonstrat cu prisosință contrariul. Budismul Nichiren promovat de acest autor, dar și multe alte variante de budism insistă asupra imposibilității dobândirii păcii și fericirii în absența ajutării celorlalți, a prosperității societății per ansamblu: „țintirea exclusivă a propriei iluminări nu coincide cu spiritul căii budiste. Conform budismului Mahāyāna, este extrem de important să‑i instruim și încurajăm pe ceilalți să caute iluminarea și să ne dedicăm, împreună cu ei, practicii budiste – adică ar trebui să urmăm practica budistă atât pentru noi înșine, cât și pentru ceilalți. Aceste două fațete ale practicii budiste sunt la fel de necesare una pentru alta, cum sunt cele două aripi ale unei păsări. Prin urmare, eforturile de a îmbunătăți societatea și mediul provin natural, din eforturile noastre interne de a atinge Buddheitatea. În viziunea budistă, viața și mediul său constituie un întreg inseparabil. Astfel, atunci când budiștii încearcă să atingă propria iluminare, ei tind permanent să aducă pace și prosperitate societăților și țărilor în care trăiesc – adică întregii lumi. Scopul principal al răspândirii budismului în societățile moderne este astfel stabilirea păcii și prosperității mondiale durabile” (p. 19).
Budismul începe prin descrierea a patru așa-numite „suferințe universale”: nașterea, îmbătrânirea, boala și finalmente moartea. Acestea nu pot fi eliminate, dar pot fi integrate într-o practică teoretică aptă de a le depăși. Trebuie doar să descoperim în acest sens ce provoacă suferința, care este adevărul, respectiv cauzele acesteia și, în cele din urmă, cum o putem neutraliza.
În strânsă legătură cu suferințele umane sunt dorințele. Acestea ne transformă în ființe lacome, egoiste și incapabile de a discerne chestiunile cu adevărat importante în viață. Totuși, nu toate ființele umane sunt captive ale propriilor dorințe. Conform budismului, există o ierarhie formată din Zece Lumi și care circumscrie totalitatea umanității. Primele șase lumi includ majoritatea ființelor umane, următoarele trei o minoritate, în timp ce ultima este formată exclusiv din foarte puținii maeștrii budiști pasibili de a atinge starea de nirvana, o beatitudine echivalentă cu eliberarea absolută de dorință. Astfel, avem de-a face cu lumea Iadului, lumea Foamei, lumea Animalității, lumea Furiei, lumea Umanității și lumea Raiului. De obicei, parcurgerea progresivă a acestor șase lumi, până la cea a Raiului, este posibilă doar pentru cei neinițiați în budism, cei care nu înțeleg viața prezentă ca o verigă în cadrul unei existențe karmice mult mai largi. „Transmigrația în cadrul celor șase lumi poate fi comparată cu deplasarea de la un etaj la altul în interiorul unei clădiri cu șase nivele, izolată de exterior. Nivelul ce corespunde Raiului este superior și sub el se succed nivelele ce reprezintă celelalte lumi, până la Iadul de la subsol. Fiecare nivel este însă unit direct cu toate celelalte. Oamenii sunt prizonierii acestei clădiri; ei se deplasează veșnic de la un nivel la altul. Chiar dacă pot găsi confort la etajele superioare – Raiul și Umanitatea – ei nu pot rămâne acolo pentru un timp nelimitat” (pp. 15-16).
Dincolo de acest șase lumi inferioare mai există încă trei lumi: lumea Învățăturii, lumea Înțelegerii și lumea Boddhisattvilor. Și acestea sunt accesibile neinițiaților, dar numai în urma unor eforturi prelungite. Cea mai importantă dintre ele, lumea Boddhisattvilor, este atincă numai de persoanele autentic altruiste, cele care își dedică viața ajutorării celorlalți. „Dincolo de aceste nouă, ce sunt înnăscute pentru toți muritorii de rând, se află cea mai înaltă stare de viață, ce întruchipează cele patru virtuți iluminate – eternitatea, fericirea, adevăratul ego și puritatea. Aceasta este starea de Buddha, Buddheitatea, o stare ce există doar ca potențial în viețile oamenilor și poate fi atinsă numai prin practica budismului. Când manifestăm acest mare potențial, cele nouă stări ale muritorilor de rând nu sunt anihilate, cum se consideră în mod tradițional; mai degrabă, totul cade sub influența Buddheității. În acest fel, cele nouă stări contribuie simultan, fiecare în felul său, la construirea fericirii pentru noi înșine și pentru ceilalți” (p. 18).
Pentru a ne putea apropia de budism, trebuie să înțelegem că toate lucrurile și ființele care există sunt interconectate. Recunoscând aceste conexiuni și dedicându-ne perfecționării lor, avem acces la ceea ce în budism se numește „sinele superior”: „termenul sine superior exprimă în budism deschiderea și expansivitatea caracterului ce ne permite să îmbrățișăm suferințele tuturor oamenilor ca fiind ale noastre. Sinele superior încearcă întotdeauna să aline durerea și să sporească fericirea celorlalți în contextul realităților vieții zilnice” (p. 26; subl. în orig.). Numai în măsura în care cultivăm sinele superior în detrimentul sinelui inferior putem pune bazele unei vieți împlinite și putem aspira spre starea de Buddheitate. „În orice moment, putem fi plini de compasiune față de mediul nostru sau putem fi separați de el. Când suntem receptivi și implicați, ne manifestăm sinele superior. Când suntem închiși în sine, îl arătăm pe cel inferior. Sinele inferior este o condiție iluzorie, în timp ce sinele superior este sinonim cu natura de Buddha. A trăi pentru sinele superior înseamnă a recunoaște principiul universal ce stă la baza tuturor lucrurilor și astfel, trezindu‑ne, ne ridicăm deasupra suferinței cauzate de conștientizarea impermanenței. Credința în ceva etern este necesară pentru a ne îmbunătăți calitatea existenței. Crezând că totul începe și se termină cu această existență, vom rata oportunitatea de a trăi o viață cu adevărat profundă” (p. 41).
Un alt concept deosebit de important în budism este acela de karma. Karma reprezintă un fel de lanț cosmic al ființei care nu poate fi redus la una dintre multele existențe mundane pe care sinele nostru karmic le experimentează în cadrul eternității. În funcție de lumea în care ne aflam atunci când s-a încheiat existența noastră fizică, ne vom reîncarna tot acolo. Cu alte cuvinte, pe măsură ce progresăm și ne apropiem de Buddheitate ne putem încarna în lumi superioare, perfecționându-ne astfel existența karmică. Orice gest, gând și cuvânt din viețile noastre ne influențează karma și contribuie, în moduri pe care nu le înțelegem, la existențele noastre ulterioare.
Budismul nu exclude medicina modernă și societate modernă în general, ci încearcă să le asigure un cadru spiritual adecvat. Tocmai din acest motiv budismul nu este o religie dogmatică, ci una foarte permisivă și foarte flexibilă, care încorporează rațiunea în detrimentul prejudecăților și a jumătăților de măsură, dar nu îi permite rațiunii să domine existența umană neglijând empatia. Societatea consumeristă este o societate în care rațiunea tehnică amenință să se întoarcă împotriva ei înșiși, transformând oamenii în niște automate lipsite de discernământ în probleme de interes general. Tocmai din acest motiv avem nevoie atât de mult de un budism adaptat secolului XXI: pentru că pune intens problema responsabilității față de noi înșine și față de mediul în care trăim, învățându-ne că viața generațiilor următoare depinde de alegerile generațiilor prezente.
Volumul Dezlegând misterele nașterii și ale morții… și ale fenomenelor intermediare este disponibil în librării, pe site-ul Adenium.
Cronică de Emanuel Copilaș
Emanuel Copilaș este lector doctor la departamentul de Științe Politice din cadrul Universității de Vest, Timișoara. Autor de cărți și articole în diferite volume colective și reviste de specialitate, Emanuel Copilaș este colaborator ocazional al revistelor Observator Cultural, Cultura, Timpul, și al platformei Criticatac.
