fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Atelier de scriere creativă cu Cezar Paul-Bădescu și Bogdan-Alexandru Stănescu

atelier de scriere creativă 

Club Revdepov organizează la București un nou atelier de scriere creativă, în perioada 3 aprilie – 29 mai, sub îndrumarea scriitorilor Bogdan-Alexandru Stănescu și Cezar Paul-Bădescu.

Atelierul se adresează celor care vor să scrie ficțiune, în special proză scurtă. Se va discuta despre dialog, narator, folosirea memoriei, caracterizare, descriere, atmosferă, impact, reinterpretare, temă și variațiuni, stil și multe altele. După fiecare întâlnire, participanții primesc o temă de antrenament pentru acasă, care va fi citită de invitați și de colegi înainte de următoarea întâlnire. Fiecare întâlnire cuprinde o parte teoretică și una de feedback pe teme.

„Ce aș vrea să fac în cu acest curs este mai mult creative reading: anatomie patologică – de unde a pornit, cum s-a declanșat boala asta care a contaminat o frază și care o face de neuitat, de ce ne bântuie ea? Vom face disecție pe operele marilor scriitori, iar de aici nu poate ieși decât ceva foarte bun. Vom învăța să descoperim valoarea detaliilor, care atârnă în literatură de multe ori mai mult decât trama narativă, vom încerca să ghicim/deducem ce e accident și ce e premeditare într-o proză.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

Atelierul durează două luni, are 16 întâlniri, 2 pe săptămână, luni și joi de la 19:00 la 20:30. Vor fi admiși în jur de 15 cursanți, în funcție de calitatea textelor primite la preselecție.  Costul este de 800 lei și se plăteșete în 2 tranșe.

„Un curs de scriere creativă te poate ajuta să stăpânești tehnica, te poate obișnui cu activitatea de a scrie, pe scurt, te poate ajuta să-ți faci mâna. E ca studiul pentru un instrumentist. Faci ore și ore de solfegii și asta îți dă siguranța că vei cânta corect, că știi să cânți la vioară și că nu o s-o faci să scârțâie dezagreabil. Dar acesta este doar punctul de pornire. Între toți instrumentiștii care cântă corect, diferența este dată de talent.” (Cezar Paul-Bădescu)

Înscrierile sunt deschise până pe 30 martie și presupun un mail la adresa simina arond revdepov punct ro, cu subiectul „Scriere creativă 10”, la care să fie atașată o povestire în jur de 6000 de semne pentru preselecție. Pentru mai multe detalii, cercetați pagina atelierului de scriere creativă.

***

Atelierul de scriere creativă are loc de două ori pe an, primăvara și toamna.

Bogdan-Alexandru Stănescu scriitor, critic literar, editor, președintele Festivalului Internațional de literatură de la București. Din 2006 este director editorial al Editurii Polirom, coordonatorul colecţiei „Biblioteca Polirom”. A publicat proză scurtă în majoritatea antologiilor „Prima mea…” de la Editura ART. În 2010, a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul „Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc” (Polirom), iar în 2012 a debutat ca poet, cu volumul „Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul” (Cartea Românească). În 2013, a publicat la Editura Art volumul „Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam”.

Cezar Paul-Bădescu este jurnalist şi scriitor. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, în 1994, şi masteratul în Teoria Literaturii şi Literatură Comparată la aceeaşi instituţie, în 1995. În timpul facultății, a condus cenaclul „Central” (un cenaclu cu temă, un fel de „creative writing”), apoi a făcut parte din cenaclul „Litere”, condus de Mircea Cărtărescu. Din 1996, a fost redactor la revista de cultură „Dilema”, unde, printre altele, timp de 10 ani, a scris săptămânal în rubrica sa de analiza a fenomenului televizual, „Cultura pe sticlă”. În 2006 – 2007, a fost redactorul-şef al suplimentului săptămânal „Media & Cultură” al ziarului „Cotidianul”. În perioada 2007 – 2014, a fost redactorul-şef al suplimentului „Adevărul literar şi artistic”, şeful departamentului Cultură al ziarului „Adevărul”, iar pe platforma Adevărul TV a realizat mai multe emisiuni culturale. La TVR2, a realizat emisiunea „Cartea cea de toate zilele”, de la TVR 2. Romanele sale, „Tinereţile lui Daniel Abagiu” (Polirom, 2004, 2012 – ediţia a doua) şi „Luminiţa, mon amour” (Polirom, 2006) au fost bine primite de critică şi de public şi au fost traduse în italiană, spaniolă şi bulgară. În 2013, i-a apărut volumul de eseuri „Umbre pe ecranul tranziţiei” (Humanitas). Împreună cu regizorul Călin Peter Netzer, a scris un scenariu după romanul „Luminiţa, mon amour”, care s-a plasat pe locul întâi la concursul Centrului Național al Cinematografiei, în octombrie 2014. În anul 2000, a primit din partea Preşedinţiei României medalia „Mihai Eminescu”, pentru merite culturale.

Club Revdepov organizează ateliere în care creatorii primesc feedback de la antrenori implicați. Domeniile sunt scriere (proză scurtă, poezie, scriere creativă în engleză, SF&F, dramaturgie), artă (caligrafie, animație stop motion), vorbire (comunicare, argumentare).

 

bogdan
Total
10
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Ziua Internațională a Poeziei

Poeziile Roxanei, de Ziua Internațională a Poeziei

Next Article
Final Frontier 2017

Crux Publishing deschide oficial Târgul de Carte Final Frontier 2017!

Related Posts
Clubul de carte Litera
Citește mai mult

Invitație la Clubul de carte Litera!

Jurnalistul cultural Marius Constantinescu este amfitrionul întâlnirilor cu cititorii în clubul de carte Litera. Ajuns în al șaptelea…

Total
10
Share