
Scriitorul va rămâne în ţară pentru trei zile (13-15 martie 2013), programul său incluzând o întâlnire cu cititorii în Bucureşti şi una Timişoara, aceasta din urmă în cadrul Salonului de carte Bookfest.
Cumpara cartea cu reducere de aici
“Fiesta în bârlog” este povestea lui Tochtli, fiul unui temut mafiot mexican, care locuieşte împreună cu tatăl său şi cu o suită de servitori într-un palat izolat de restul lumii, frecventat de politicieni corupţi, de prostituate şi de oameni de afaceri dubioşi. Pentru “protecţie”, Tochtli este privat de contactul cu lumea exterioară, dar asta nu contează, pentru că palatul este el însuşi o reproducere în miniatură a Mexicului. Dorinţa sa cea mai aprigă este aceea de a avea un hipopotam pitic de Liberia.

„Fiesta în bârlog”, a cărei copertă a fost realizată de agenţia Griffon&Swans, a fost premiată în cadrul galei „Cele mai frumoase cărţi din România 2012”, organizată de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură.
Juan Pablo Villalobos (n. 1973, Guadalajara) este unul dintre scriitorii contemporani în plină ascensiune. Prozator, eseist şi critic literar, obişnuieşte să abordeze în textele sale teme surprinzător de diverse, de la influența avangardei asupra operei lui César Aira, la “tangologie”, ejaculare precoce şi literatura latinoamericană în prima jumătate a secolului XX. A fost bursier al programului Alßan, finanţat de Uniunea Europeană, şi a obţinut un doctorat în teoria literaturii şi în literatură comparată la Universitatea Autonomă din Barcelona. De origine mexican, trăieşte de câţiva ani în Brazilia.
Prin volumul “Fiesta în bârlog”, Juan Pablo Villalobos este considerat în Germania un reprezentant important al “narco-literaturii”.








