Acceleratorul de incarnari si alte Biografobii

Sebastian Reichmann (n. 1947) publica primul sau volum de poeme, Geraldine, in 1969, urmat de Acceptarea initiala, in 1971. Hartuit de cenzura, etichetat ca „suprarealist” de gardienii ideologiei la putere, dar apreciat de poeti ca Gellu Naum si Miron Radu Paraschivescu, paraseste Romania si se stabileste la Paris in 1973. A publicat in limba franceza: Pour un complot mystique (1982), Audience captive (1988), Balayeur devant sa porte (2000), Le pont Charles de l’Apocalypse (2003), La cage centrifuge (2003), L’unite a demenage dans le monde d’en face (2010), La Moquette de Klimt (2012), Le livre-varappe (2012, 2017).

Dupa aproape 30 de ani, scrie din nou si in limba romana. Este prezent in prestigioasa antologie consacrata suprarealismului Das surrealistische Gedicht (Bochum, 2000), iar in Franta a beneficiat de burse ale „Centre National du Livre” ca poet si traducator.

Sinteza unei suprarealitati centrate pe limbaj cu constiinta unui om in miscare in lumi reale, in timpuri reale, este in acelasi timp precisa si surprinzatoare. si aceasta sinteza este ceea ce il califica pe Sebastian Reichmann pentru ceea ce noul secol, ca si cel dinainte, are atata nevoie: capacitatea de a vedea ce se afla in fata noastra, dar de asemenea si tot ce e ascuns acolo unde aparentele nu mai sunt suficiente.

— Jerome Rothenberg