Am strigat in vis

Cum se intampla de regula in romanele atinse de harul vizionarismului, aceasta istorie personala tinde sa dea seama de istoria unei intregi generatii.

— Radu Aldulescu

Marea reusita a cartii e insa cea stilistica. Toata confuzia intretinuta la nivel epic, blurata adesea liric (e un lirism al tuselor groase), capata fluiditate prin solutia stilistica, aceea a unei proze adesea paroxistice, cu ruperi de ritm studiate, cu contraste abil manipulate si registre care se completeaza potrivit si dau o structura cartii. Combinind furia existential-narativa a lui Celine cu fantezismul etilic al lui Venedikt Erofeev, dar si cu cel al lui Ion Muresan, dislocarile semantice lautreamontiene sau formal-suprarealiste cu mizerabilismul, broderiile poetice cu literalitatea, Dan Ciupureanu reuseste un amplu poem vizionar.

— Bogdan Cretu Dan

Ciupureanu explodeaza intr-un Bildungsroman a rebours: autofictiune cruda, nu doar lipsita de concesii pentru amorul propriu al naratorului, ci chiar inclinata spre un anumit masochism, sustinuta de un ritm care iti taie respiratia, poetica, insa cu un simt al grotescului ce trimite, pastrand proportiile, la tribulatiile lui Ferdinand din Moarte pe credit, cu o tusa de candoare salingeriana si, pe alocuri, cu o incrancenare a la Eddie Bellegueule, din fericire fara urma de inflamare ideologica si resentimentara. Toate acestea, punctate de flashuri psihotice care te duc cu gandul la Recviem pentru un vis. Scrisul lui Dan Ciupureanu are o autenticitate de brut art, fiind abia in ultima instanta si retroactiv un pariu cu literatura. Un pariu castigat miraculos.

— O. Nimigean