Amintiri din casa mortilor

În ianuarie 1850, Dostoievski este încarcerat în Siberia pentru rolul avut într-o conspirație politică. Petrece acolo patru ani, cea mai agonizantă perioadă din viața sa, iar experiența trăită printre deținuți este recreată magistral în acest roman cvasi-autobiografic, primul roman despre închisorile rusești. Nu de puține ori, vocea autorului răzbate clar prin cuvintele eroului său, Alexandr Petrovici Goriancikov: Da, e mult de atunci; acum îmi pare că totul n-a fost decât un coșmar.

Mi-aduc aminte clipa când am fost adus în temniță, într-o seară posomorâtă de decembrie. Ocnașii se întorceau de la lucru, pregătindu-se pentru numărătoare. Un subofițer mustăcios mi-a deschis în sfârșit poarta acestei case ciudate, în care aveam să mă chinuiesc atâția ani, să îndur atâtea încercări, pe care nu mi le-aș fi putut imagina cât de cât dacă nu le-aș fi trăit aievea.

Așa, de pildă, mi-aș fi putut oare închipui vreodată chinul groaznic, de neîndurat, de a nu putea rămâne singur măcar o clipă vreme de zece ani? La muncă, dus între paznici; în cazarmă, însoțit cu încă două sute de alți ocnași; niciodată singur, niciodată tu cu tine însuți! De altfel, nu era lucrul cel mai greu cu care trebuia să mă obișnuiesc.