Ananda Veranda

O visa pe cea rosie. Asta de acum. Halal vis. Unii au numit fermecatoare povestile ei despre „Cai verzi”. Neindoios, din moment ce autoarea a fost candva, in alta viata, saman. Plin de farmece, de vraji si de magii. Nu si de magiun. Care-i o nebunie, se topeste dupa el. N-a putut mai mult insa...

Regreta nespus. Altii n-au dat doi bani pe povesti. Poate talcul lor se deslusea ceva mai greu. Si, descalcindu-l, nu ramaneai cu niste calti cumsecade, ci cu puf de papadii (fireste, se ducea pe pustii). Se zice ca frumusetea e in ochii privitorilor. O fi, n-o fi? Dar ce rabdatori trebuie sa fie, insa, cei care n-au zvarlit cat-colo acele povestioare bizare.

Vor simti, si de data asta, vreun suflu? Nu din animalute, ci din personajele – obiecte? Cum adie, cum tresare duhul lucrurilor – zvac! – cum vibreaza, cum traieste? Cu cata candoare? Sigur, nu se petrece nimic picant, incitant, nici macar horror. Ori cu boia de ardei iute. Dimpotriva, desuet si rasuflat, sa picotesti, nu alta.

Dar nu lehait sau cu lehamite. Ci-i c-un soi de neastampar. Te imbie la joaca. Poti intra, poti combina, poti continua, poti vara si viata ta. Fara teama, ca-s fara e-uri. Despre iubire, bucurie, prietenie, bunatate, haida de, zau asa... Si, culmea, sta pitulata, ascunsa acolo, o taina care atrage, te cheama.

Povestitoarea n-are habar cum de rasare. Doar o simte ivindu-se (nu mereu) si ramane ea insasi uluita. Cu un oarece fior pe sira spinarii. Hait, iar a venit... Cu adanca plecaciune si sfiala – Namaste! – se incumeta C.S. sa se infatiseze inaintea cititorilor cu o noua carte (hai sa-i zicem carte): „ANANDA - VERANDA” Joc cu povesti - de apa - de aer - de foc - de lut. mai bine zis: basme pentru oameni oricat de mari Recidiva, ce mai.

Ba, pe deasupra, spera sa fie si citita de cativa. Si daca nu, atunci macar de el, Cititorul unic. O exista? Fie-i darul primit. Fiindca, desigur, el este cel ce daruieste.