Andantino

J.D. Salinger a scris Nouă povestiri; cele unsprezece ale lui Răzvan Petrescu îl plasează în proximitatea, nu numerică, a marelui american. Caleidoscopic, personajele, exilații de pe același palier, traducătorii, detaliile, călăii, punctele de perspectivă trec din poveste în poveste și înapoi. Ironia dusă în sarcasm, semafoarele alb-negru-albastru, depresivii și violenții promit un viitor pe măsură. Răzvan Petrescu (le style même) încântă fără să descânte, făcând din verb sonate exasperant de fine (vienezii, chiar și beți turtă, sunt la curent cu ultimele noutăți muzicale).

— Călin-Andrei Mihăilescu

În povestirile lui Răzvan Petrescu, accidentele mărunte (erori de traducere, anxietăți cotidiene, praful de pe bibliotecă) sunt descrise hiperbolic, iar situațiile dramatice (epuizarea creativității artistice, pierderea memoriei, presentimentul morții) sunt convertite de ironie. Fraze melodice urmează liniile unui portativ de emoții variate, unde umorul negru se preschimbă în hohot cathartic, iar partea întunecată a realității devine luminoasă. Dacă ar trebui să aleg un singur volum de toamnă, ar fi Andantino.

— Alexandru Budac

În ansamblu, volumul Andantino se constituie ca un laborator narativ în care interacțiunea dintre personaje, spațiu, timp și referințe culturale creează o experiență complexă, densă și semnificativă. Textul îmbină realismul social, metaficțiunea, absurdul și realismul magic, oferind cititorului atât o experiență estetică intensă, cât și un teren de reflecție critică și morală. Este o carte-eveniment în literatura română contemporană, propunând un model de ficțiune care combină experimentul literar, intertextualitatea erudită și angajamentul etic. Răzvan Petrescu rămâne, categoric, cel mai bun autor de proză scurtă de la noi.

— Florina Pîrjol