Anotimpul iubirilor calatoare

Viata - o intamplare cu oameni, alcatuita din zeci si sute de alte intamplari care se combina intr-o diorama animata de infinite culori sufletesti. Ca s-o intelegi, trebuie sa te prinzi in miscarea ei de perpetuum mobile si s-o privesti cu ochii mintii, descompunand-o in fragmentele pe care Memoria le aduce la suprafata din timpuri imemoriale, din vremea arhetipurilor de la inceputul lumii. Pentru ca totul se petrece in acelasi tipar al eternei cautari a iubirii ideale si a timpului care da impresia ca lasa lucrurile sa se intample.

Sub lupa, oamenii nu sunt decat variatiuni androginice care, sub impulsul ”vointei oarbe de a trai”, isi invoca mereu dreptul la fericirea intregului, cunoscuta efemer si ramasa ca o rana deschisa in amintire. Cartea Mariettei tocmai asta face: descompune lumea si o rearanjeaza in fata cititorului, daruindu-i a doua viata - a doua sansa la retraire si la intelegere. Prin scrisul ei, intamplarile capata noi dimensiuni, cea a luciditatii pe care ti-o da analiza la retorta si caracterul universal al situatiilor in care ne regasim cu precizia acelor de ceasornic.

Nu exista fericire fara asteptare, perfectiune fara zgarieturi imposibil de ascuns, lumea oamenilor continua sa ramana in acel punct instabil aflat intre alb si negru, intre lumina si intuneric - orice am face... - acesta pare a fi mesajul cartii, dupa ce dezbraci fiecare povestire de ”carnea” ei reala si o privesti cu ochii celui trecut prin aceleasi situatii, cu alti oameni, in alte vremuri sau locuri, dar cu aceleasi trairi. Marele sau merit este esentializarea emotiei umane intr-o serie evenimentiala ancorata intr-o realitate atat de familiara, incat creeaza sentimentul familiaritatii, atat de necesar patrunderii sensurilor de dincolo de fictiune.