Anton Pann. Până când nu te iubeam

Ii placeau supele, drese cu cascaval taiat marunt, primit de la Brasov, de la Popazu, cate-o roata intreaga, alaturea de o ladita cu cincizeci de sticle de borviz. Si va dau cuvantul ca nu l-am vazut bandu-si ocaua zilnica altfel decat asa, injumatatita cu apa, spriter, cum se zice acum. Isi turna la friptura, pe care-o voia bine rumenita, si nu o data s-a amestecat printre slugi, la bucatarie, dandu-le la o parte daca i se parea ca au intors-o prea repede sau nu i-au zdrobit de-ajuns de mult piper deasupra.

Il intindea cu degetele in lungul carnii fara sa se uite macar, caci stia si singur unde-i mai fraged muschiul de berbec si unde-i trebuie-ntetit gustul, picura ulei spalat cu vin alb si-l apuca iarasi in palme, domolindu-l. Nu incetam sa ma minunez de indemanarea lui si cred ca-i placea si lui sa fie vazut asa, in toiul trebii, caci incepea sa ingane un fel de cantec de leagan, ceva de demult si de altundeva, niciodata nu mi-am dat seama, si din cand in cand tragea cu ochiul spre mine si-mi zicea pe-aici nu se prea stie socoteala imbucaturii sanatoase, mai mult stevie pe gratar, iar eu, nedus in lume, ma amuzam, caci mi se parea ca-i numai o vorba dintr-ale domnului Pann.