Arta fugii

La 1871, romanticul student vienez Eminescu era absorbit de vis, himerism, arhei, științe oculte, Ahasver, vălul lui Isis, alchimie și astrologie. La 1971, romanticul student bucureștean Culianu a absorbit deja toată acea „lume” eminesciană, îi dublează pe Schopenhauer cu Jung, pe Kant cu Kierkegaard, pe Gautier cu Borges. Ca și la Eminescu și Eliade, la Culianu, în prozele sale, nici o hermeneutică nu poate fi vreodată excesivă.

La tot pasul apar simboluri policentrice, iar referințele se ramifică de la Casa Usher la Remember-ul matein, de la Cezara și Contes cruels la Novalis și - de ce nu? - la cromatica strălucitoare a mandalelor din epoca hippy a anilor ’60, cu extazele psihedelice. Nu vă lăsați scandalizați de atari trimiteri în timp, fiindcă, dincolo de mulțimea și limpezimea simbologiei arhaic-romantice, prozele lui Culianu din anii 1967-1972 au subtextul fermecător de impregnat de acel extraordinar amestec de rock, indianistică, etno-melo-filozofie „haiducească”, magie, alcool, sincretism religios, extaze yogine sau de Kama-sutra, erudiție și senzualism ca la generația ’27, plus frenezia comunitară a libertății împărtășite ce caracteriza tînăra generație din anii festivalului de la Woodstock - ori de la Clubul Arhitecturii bucureștene, anii Phoenix sau Sideral...

— Dan C. Mihăilescu