Arta si destin

Acesta nu poate fi decat Destinul. El suporta a fi permanent invocat ca vinovat caruia i se cere invariabil executia in piata publica. Putini sunt aceia care, cu luciditate, accepta ideea ca, finalmente, destinul trebuie perceput ca suma a intamplarilor, faptelor sau visurilor noastre.

Altfel spus, destinul nu poate fi tratat decat ca o viata ajunsa la finalul propriei cariere. Drumul catre sine, cum stim, face inconjurul lumii si acest ocol poate identifica mult invocata Cale, cu ratacirile si seductiile ei, cu inclestata dezbatere asupra limitelor. In cazul fiintelor cu har artistic, lucrurile se complica si mai abitir cand, in postumitate, se constata ca opera apartine unui creator care n-a avut sansa de a se bucura antum de propria celebritate.

Altii, prea convinsi de genialitatea lor, siguri ca amprenta lor este inconfundabila, refuza constient sa-si semneze operele, care, nu-i asa, oricum vor fi recunoscute. Alecu Ivan Ghilia… s-a exprimat deopotriva in Cuvant si Imagine, cu egal talent recunoscut in amandoua. In ordinea cautarii de sine… impulsurile auctoriale au acordat prioritate picturii… explica decizia inca adolescentului… de a urma cursurile Academiei de Arta din Iasi, privegheat cu dragoste paterna de Corneliu Baba.

Iata o sansa uriasa pentru fiinta fragila a viitorului pictor, o imensa responsabilitate morala si artistica pentru Maestrul Baba. Prima expozitie personala, amanata pana in anul 1980, cand artistul si-a aniversat 50 de ani, a incantat colegii si prietenii, pictori sau literati, insa i-a contrariat pe mefientii care considerau ca Alecu Ivan Ghilia nu poate fi decat scriitor… Nimic mai fals…

Expozitiile ulterioare din tara: Bucuresti, Iasi, Cluj, Botosani, Dorohoi etc… de la New York, Las Vegas, Venetia, Varsovia etc… au consacrat fara echivoc o vocatie de pictor… un statut profesional.