Atingerea

Atacatorul o strange atat de tare incat maxilarul ii amorteste. Intr-adevar, are o forta inumana, mai mult, desi are contact direct cu el, nu vede nimic. Absolut nimic, ca si cum... ca si cum acesta nu ar avea amintiri. „Imposibil, toti oamenii au amintiri.”Acelasi lucru se intampla si cand vine in contact cu Miruna, deci nu prea este relevant.

Doar ca, in prezenta fetitei, este mereu linistita. Acum inima ii bate atat de tare, incat are impresia ca o poate auzi oricine. Apoi barbatul incepe din nou sa vorbeasca, umplandu-i intregul corp cu sloiuri de gheata.- Povestea abia a inceput. Fata este a noastra. Un moment de neatentie si poate aparea o mana care sa o traga in intuneric.

Exact ca acum, termina insotindu-si cuvintele cu un ras la fel de rece ca respiratia lui, dar destul de rezervat, semn ca nu vrea sa fie descoperit. Numai ca atunci va fi pentru totdeauna. Ana spera ca Miruna nu aude ce se intampla. Lesina cand usa masiva de la intrare se deschide larg si un val de racoare pune stapanire pe toata camera.

Se simte eliberata din stransoare si impinsa in fata. Se impiedica si cade. Se prabuseste pe parchet cu un bufnet infundat, scancind de durere, avand in continuare in minte imaginea Mirunei. Lacrimile fierbinti pe care le varsa si de care abia acum devine constienta se transforma in dare reci sub atingerea aerului racoros de afara.

O trezesc la realitate. Apa curge in siroaie interminabile de pe acoperis, transformand spatiul din fata casei intr-o masa neuniforma, greu de strabatut cu privirea. In usa sta o silueta care se indreapta cu repeziciune spre ea, amenintand-o cu degetele ca niste tentacule. Da sa tipe, cand intunericul dispare.

Lumina proaspat readusa la viata ii reveleaza chipul cuprins de uimire al lui Petru.- Ce faci acolo jos? Poarta un impermeabil de pe care picaturile se preling nestingherite pe parchet, formand baltoace in jurul lui. Ana se ridica si, ignorand hainele ude leoarca ale lui Petru, il imbratiseaza. Priveste apoi in jur, dar barbatul acela a disparut.-...