Azimut. Meridianul 25

Adrian Lesenciuc are toate darurile. Poet, romancier, autor de eseuri, critic și teoretician al literaturii, el lucrează la harta propriului ținut cu fervoare și eficiență. Scrisul lui se distinge prin buna acoperire a realităților beletristice pe care le scrutează cu un ochi de strateg care dispune contingente noționale și conceptuale într-un câmp al dezbaterilor pe care tot el l-a delimitat.

Este un soi de partidă de șah oriental, jucat de mai mulți parteneri, unii îndrăzneți, alții inteligenți, alții de-a dreptul înțelepți, în care remizele survin după caz, glorificându-l când pe unul, când pe altul dintre cei angajați în confruntare. Acest aspect agonal rămâne în esența sa ludic, dar jocul este serios și pasionează pe cititorul care îndrăznește să se avânte pe urma celui ce scrie. Indiferent de rezultat, la urmă se dovedește că victoria este și a discursului care triumfă, și a autorului dindărătul său, și a cititorului care l-a urmat printre volute, pe sub și peste nori, în baletul ideilor și al intuițiilor pe care acestea le traduc.

Noua lui carte confirmă o vocație ajunsă la maturitate, provoacă, incită și reamintește că orice scriitor lasă în urmă o bibliotecă plină de posibile referințe, dintre care unele vin și i se așază în față așa cum reclamele luminoase marchează bulevardul principal din Las Vegas. Pentru Adrian Lesenciuc, Cantemir, cărturarii Școlii Ardelene și toți ceilalți oaspeți invitați la banchetul său ideatic nu sunt niște biete referințe livrești din trecut, ci minunați prieteni așezați de-a stânga și de-a dreapta amfitrionului. Vremea lor dintâi nu i-a epuizat, le-au rămas atâtea de spus... Le prilejuiește această compensație fertilă Adrian, lăsând deoparte orice inhibiție ori trufie, recuperând tradiția ca pe un viitor proaspăt ce tocmai bătea la ușă. Să fie binevenit!

— Ovidiu Pecican