Barbatul de la capatul pamantului. 31 de zile pe Camino

Mă gândesc și mă răzgândesc până când iau o decizie. Până când apare semnul. Semnul poate fi orice. Un citat, o replică, un telefon, o prietenă la care mă duc să văd ce mai face pentru că n-am mai văzut-o demult și-mi zâmbește într-un anumit fel, chiar dacă e mai amărâtă decât mine, sau un vis în care știu exact ce simte cu adevărat cineva.

Mă trezesc și merg mai departe. Am mai pierdut pe cineva, am mai regăsit pe cineva sau am cunoscut pe cine trebuia, un om cu care rezonez. Semnul acesta e mereu ca acea săgeată galbenă de pe Camino pe care o căutam ca nu cumva să mă rătăcesc și, de fapt, de-atunci viața mea e plină de astfel de săgeți galbene pe care le caut ca să-mi arate drumul.

Este un puzzle pe care-l rezolv din ce în ce mai rapid, cu și mai mare încredere și cu un abandon neînțeles de cei din jur. Asta pentru că știu că semnul e mereu acolo și o să mi se arate la momentul potrivit. Știu că nu e nicio întâmplare în nimic, ci doar un semn pentru fiecare în parte.