Bat clopotele noptii

Intre „Pentru cine bat clopotele”, roman de razboi al lui Hemingway si „De ce trag clopotele, Mitica?” se mai gaseste, iata, loc, pentru „Bat clopotele noptii”, poemele reunite cu piosenie de catre doamna Maria Adriana Speranta Badilescu in memoria sotului Gheorghe (conform dedicatiei de la inceput de carte), poeme intarite intru spiritul credintei, soptind de matase ori strigand cu glas de clestar atat durerea cat si speranta!

Intre vreme de „holera” si razboiul care va sa vina, de nu ar fi venit deja, timpul este oprit in loc cu puterea cuvantului: „Durerile se strang ciorchine sub masca/ Si plang trecerea timpului fara de tine in casa!” Poeta stie ca pentru Timp relativitatea este lege: a te opri sau a trece, pentru sufletul omenesc este… magia Poeziei de orice fel ar fi ea! Omul cu-„prins” de inserari („potrivit” de cuvintele de final ale cartii) lasa marturie a luptei sale contra destinului. Tragic?

Poate doar zeii ne-o vor spune la Judecata de Apoi (care este si a Literaturii)! Sensibilitatea si Starea de doliu tes, veti citi mai departe, borangicul miruit al sufletului romanesc care-si doineste identitatea pe toate meridianele lumii, dar suna a bucium cu jale sau bucurie, autentic, doar intre carpati si Dunare, pe culmi sau in vai, pe dealurile noastre si numai ale noastre!