Cadavrul viu. Puterea întunericului

FEDIA: Nu, sunt un cadavru! Da… Ei, vezi dumneata… Dumneata poti sa-ti spun totul si, la urma urmei, s-a intamplat demult si nici nu-mi sti numele adevarat. Iata cum s-au intamplat lucrurile. Cand am adus-o pe sotia mea la limita rabdarii, dupa ce risipisem toti banii de care putusem sa fac rost si devenisem de-a dreptul insuportabil, aceasta a avut langa ea un protector.

Nu-ti inchipui ca era vorba de ceva murdar sau josnic – nu, era prietenul meu si un om foarte de treaba, numai ca era exact opusul meu! si, cum in mine e mult mai mult rau decat bine, e clar ca el era bun – un om foarte bun chiar: onorabil, serios, controlat si, intr-un cuvant, virtuos. O cunostea din copilarie si o iubea. Cand ea se maritase cu mine, prietenul meu se resemnase.

Dar apoi, cand am devenit ingrozitor si o chinuiam, a inceput sa vina mai des pe la noi. Eu chiar imi doream sa vina. S-au indragostit unul de celalalt, iar, intre timp, eu m-am dedat viciilor si mi-am parasit sotia din proprie vointa. si-apoi… mai era si Masa. Chiar eu i-am sfatuit sa se casatoreasca.