Calea Victoriei

Un intuneric dens, materializat, de pasla. Nici o constelatie sus. Nici steaua polara. E de mirare din ce noap-te cu duhuri vrajmase a descins peste campuri o bezna atat de opaca si grea. E de mirare si parca de teama. Numai ferestrele trenului preling dintr-un capat in altul un sir de lumini, ireal si fantast.

Vazut de departe, arata ca pachebotul-fantoma cu pasagerii-strigoi. Stiti, va-sul-naluca din legendele matelotilor, navigand cu lampioa-ne de bal si orgie spre naufragiul din fiecare miez de noapte, unde toti vor pieri ca toti sa invie in cealalta seara, pana la dezlegarea blestemului rau. Dar teama e absurda si romantica Inselare.

Locomo-tiva cu picuri rosii pe piept spinteca partie in intunerecul de smoala, pe-un drum strabatut de o mie de ori. Acolo, in fund, mijeste o geana fosforica... Si cand a ajuns, nimeni nu mai priveste Domnul strain din coltul compartimentului, langa fereastra, atipi cu ziarul despaturit pe genunchi, cu tampla rezemata in speteaza de plus visiniu.