Cântec de lebădă. Diana, sora mea

Când sunt întrebat „Cum a fost să copilărești împreună cu Diana?”, primul meu gând este: „Dar nu știu cum ar fi fost să copilăresc fără ea...” În septembrie 1997, Charles Spencer se afla în Westminster Abbey, înaintea unei lumi întregi cu care împărtășea durerea pierderii mult iubitei sale surori, Diana. Acum, după aproape treizeci de ani, ne dezvăluie uimitoarea poveste a vieții lui petrecute alături de Diana, precum și cele întâmplate în săptămâna dinaintea morții ei tragice. În copilărie, Charles și Diana, cei mai mici dintre copiii familiei Spencer, erau inseparabili - își spuneau în secret „Duch” și „Carlos”.

Făcându-și cele mai intime confidențe, au cutreierat împreună domeniul familiei, au îndurat viața școlară în internate extrem de exigente, au supraviețuit tiraniei unor bone înspăimântătoare și s-au sprijinit reciproc în timpul calvarului provocat de divorțul părinților. Însă totul s-a schimbat atunci când Diana s-a căsătorit cu Prințul de Wales, acum Regele Carol al III-lea, și a devenit peste noapte o personalitate-simbol pe întregul mapamond. Charles a văzut bucuria resimțită de sora sa mai mare odată cu implicarea activă în ajutorarea celor nevoiași și a celor aflați în suferință, dar și fericirea pe care i-o aducea dragostea de mamă pentru fiii ei adorați.

Însă, hărțuită de o presă agresivă în timp ce căsnicia ei se destrăma, Diana a rămas disperat de singură. Fratele ei a încercat să-i fie întotdeauna alături - până în acea noapte nefastă din august 1997. În Cântec de lebădă, Charles Spencer oferă cel mai intim, mai iubitor și mai sincer portret al surorii sale, Prințesa Diana.