Cartea inimilor. De la muntii lumii la sufletele oamenilor

Așa cum era de așteptat, iată că incredibilele istorii de călătorie prin lume, dar și prin alte timpuri, ale lui David Neacșu continuă. Cu aceeași pasiune deopotrivă pentru munții planetei și ai patriei noastre, cu aceeași neostoită curiozitate, cu aceeași poftă de aventură dublată de căutarea de sine. „Muntele te învață să fii un om mai bun”, spune nostalgic David Neacșu, care face aici și un elogiu celuilalt munte din viața lui: prietenia. Plină de povești, confesiuni, reflecții, sfaturi și îndemnuri, Cartea inimilor este un alt versant interior al acestui om, pentru care nu există libertate mai mare decât să exploreze și să admire natura și, mai ales, care se simte dator să-i inspire la rându-i și pe alții să apuce această minunată, salvatoare cale.

— Marius Chivu

Alături de David am descoperit ce înseamnă să mergi cu adevărat pe munte. Ai parte de provocări mai serioase, faci trasee dificile, dar cu el ai și sentimentul siguranței. Îți oferă liniștea aceea, necesară, că nu poți păți ceva rău. David nu este adeptul riscului, și asta îți inspiră încredere. Știe să te pregătească pentru orice. Știe să creeze și atmosfera pe care ți-o dorești la orice ieșire pe munte: cântă, povestește din experiențele lui. E o plăcere să mergi cu el.

— Theodor Stolojan

Cineva zicea că doar proiectele care ne fac să simțim cum ne bate inima mai tare sunt proiectele noastre, cu adevărat ale noastre! Restul sunt cele pe care le facem pentru că trebuie, că așa e bine, că e musai să trăim, să răzbim. Dar cele care te fac să te ridici de la pământ de parcă ai pluti, ca într-un vis, doar ele sunt cele adevărate. Iar David are meritul, fericirea de a fi găsit și urmat acele drumuri-proiecte care au făcut toate inimile din pieptul lui să bubuie!... David nu a cedat, tocmai pentru că în pieptul lui nu bătea o singură inimă. Când una obosea, celelalte îi pompau viață și o reporneau... Nu cred că David va îmbătrâni sau că se va opri vreodată. Cred că pofta lui de viață îl va ține viu până la sfârșitul lumii.

— Ruxandra Hurezean