Ce gandeste Dumnezeu? Putina teologie

Venim pe lume echipati cu Dumnezeu, altfel spus cu nevoia de a da nume vastitatii, acelui Ceva gandit in toate sensurile posibile ale nelimitatului. Dumnezeu este arhetipul perfectiunii de care am nevoie pentru a trece dincolo de relativ, de aproximativ, de coruptibil. Dumnezeu e cuierul ontologic in care ne agatam nevoia de absolut, idealul, dorinta fierbinte, speranta si frica de moarte. Nu facem decat sa-l injosim cautandu-l prin ceruri, vazduhuri si galaxii. Pentru a-l gasi, ne-ajung galaxiile dinlauntru, camarile infinite ale spiritului nostru.

— Sf. Augustin

Dumnezeu nu sta cu ochii pe tine, nu e arbitrul vietii tale. Nu pedepseste, nu rasplateste. Este doar reper si idee. Doar tu stai cu ochii pe Dumnezeu, ca sa poti apoi, avand masura a ce se cade si a ce nu, sa stai cu ochii pe tine. Nimic din ce faci bun nu e menit sa te salte in ochii lui si sa sfarseasca rasplatitor cu un loc caldut in rai.

Totul, in raportarea la el, se petrece pentru a te intoarce la tine. Dumnezeu nu te judeca, ci te ajuta sa te judeci prin ochii lui, ca si cum ar fi si s-ar uita la tine. Dumnezeu e banca din cer in care ne-am depus tot capitalul moral. Dar nu e bine sa crezi ca ai, in contul transcendentei, mai mult decat ai.