Cea mai mică realitate comună

Cand eram copil, aveam o broscuta de metal care sarea. Dupa ce s-a stricat, se mai misca doar daca primea un ghiont. Una dintre farsele mele preferate era sa pun broasca pe maner, apoi sa-i cer fratelui meu mai mare sa ma ajute s-o iau de acolo. De indata ce atingea jucaria, aceasta sarea, iar el se prefacea speriat de moarte, in timp ce eu ma rostogoleam de ras.

Astazi mi se pare ca suntem inconjurati de broaste mecanice, care vor exploda la cel mai mic ghiont. Internetul nu inseamna doar ca oricine poate avea o voce publica, ci si ca banalitatile sunt umflate de la spirale de indignare la adevarate drame nationale, alimentate de troli bucurosi, la fel ca micuta Mai cand broasca sarea in fata fratelui ei. Cultura actuala a dezbaterii pare a fi foarte tensionata, dominata de alb si negru.

Discutiile diferentiate sunt cu greu posibile, iar consensul, nici atat. Pana si indemnul Gretei Thunberg, Uniti-va in sprijinul stiintei, pare cumva mai complicat dupa pandemia de COVID-19 decat inainte. Pentru Greta era minimumul necesar pentru ca lumea sa se adune in spatele faptelor, in sprijinul stiintei.

Dar chiar exista acea stiinta? Si in privinta a ce putem fi de acord? In aceasta carte vreau sa ma lansez intr-o cautare a celei mai mici realitati comune. Nu vreau doar sa aflu despre ce putem fi de acord cu adevarat, ci si unde se opresc faptele, unde lipsesc inca cifrele si cunostintele stiintifice si, prin urmare, ne justificam pe deplin unii celorlalti ca ne permitem sa ne enuntam parerile fara drept de apel.

Dezbaterea functioneaza numai daca te bazezi pe o realitate comuna, fara ca participantii sa fie nevoiti sa sara unii in fata celorlalti ca niste broaste ranite. Poate ca in acest fel certurile pot deveni distractive. Asadar va doresc distractie placuta!

— Mai Thi Nguyen-Kim