Celan. Am trăit, da

Mama sa este o avida cititoare de literatura germana si insista ca in casa sa se vorbeasca aceasta limba. Tatal, partizan al sionismului, tine ca fiul sa fie inscris la scoala evreiasca. Paul isi va lua bacalaureatul in 1938, apoi va pleca in Franta, la Tours, pentru a studia medicina.

In 1939 se intoarce la Cernauti si se inscrie la Facultatea de Litere. La sfarsitul lui iunie 1942, parintii ii sunt arestati si deportati in Transnistria. Amandoi vor pieri in lagar. Dupa ce el insusi este deportat si petrece doi ani in lagar, emigreaza in 1945 la Bucuresti, de unde fuge in 1947 la Viena, ajungand in 1948 la Paris.

In 1951 o cunoaste pe Gisele de Lestrange, cu care se va casatori un an mai tarziu. Incepe sa castige recunoastere ca poet. In paralel, desfasoara o activitate intensa ca traducator. In 1953 ii apare traducerea in germana a Tratatului de descompunere al lui Emil Cioran. In acelasi an, Claire Goll lanseaza o campanie de defaimare impotriva lui, acuzandu-l ca l-ar fi plagiat pe sotul ei, poetul Yvan Goll.

In 1958, Celan primeste Premiul pentru Literatura al orasului Bremen. In octombrie 1960, cand i se decerneaza Premiul Georg Buchner, tine celebrul discurs Meridianul, care contine esenta gandirii sale despre poezie. In 1961 apar primele manifestari ale problemelor psihice care il vor chinui pana la sfarsitul vietii. In noaptea de 19 spre 20 aprilie 1970 se va sinucide aruncandu-se in Sena de pe podul Mirabeau.