Chilia fara ziduri. Poeme

Citesc de ani buni versurile Monicăi Pillat. E aproape o chestiune de destin. L-am cunoscut pe tatăl ei, „actor” al procesului Noica-Pillat, am fost coleg cu mama ei, minunata medievistă Cornelia (Nelli) Pillat. Monica e un rezumat al acestei înlănțuiri, dar identitatea ei lirică este inconfundabilă. Acest „paradox” e farmecul ei: „moștenirea” este, pentru ea, o „chilie fără ziduri”. În perimetrul ei, Monica se declară „captiv de liberă”. Depărtarea îi e aproape, iar aproapele - departe, dar miraculos de atrăgător. Trecutul și prezentul sunt simultane. Dar dincolo de aceste „subtilități”, la capătul lecturii întâlnești plăcerea, emotivitatea, farmecul.

— Andrei Pleșu