Citadela nebunului

O umbra aparea incet-incet de nicaieri si de peste tot, acoperind Universul ca o Umbrela intunecata... Parea o moarte dupa moarte, un sfarsit nou dupa ce, zilele trecute, un nor cenusiu, nestiut, nedorit, rod al unui experiment nuclear, ori poate al trezirii bruste a unui vulcan somnoros, se asternuse lin peste o lume care ori nu stia nimic, ori nu voia sa afle ceva ce ar fi putut sa-i ucida viitorul. Un ecou indepartat, o vibratie surda, un amestec de mirare si teama, cateva soapte murmurate si gandul ascuns incepea sa incolteasca.

De ce nu vine ploaia? Este acea intrebare fara raspuns pe buzele fiecaruia, este neimpacarea in fata unui esec, mai ales cand nimic nu a depins de tine. Este un alt fel de liniste a tacerii, difera de calmul beduinului care traverseaza desertul in cautarea unei picaturi de apa. isi risca viata cu un scop si are credinta ca oaza exista si n-a disparut intr-un miraj al mintii...

Tacerea isi are si ea rostul ei, acum insa trebuie risipita, franta de forta omului care nu are complexe, care stie ce vrea si vrea sa poata totul.

— Lucian Ciuchita