Ciuleandra

În romanul Ciuleandra putem vorbi de o nebunie ritualică, prin care se reface fiecare moment din trecut, culminat cu reiterarea dansului primordial, Ciuleandra. Deși am putea considera acest dans doar o manifestare la nivel artistic, Rebreanu i-a acordat o atenție deosebită prin detaliile de natură organică inserate în tabloul dansului din satul Vărzari.

— Gabriela Stroe Romanul

Ciuleandra se prezintă înșelător, la o privire și o lectură fugare, ca povestea unei crime senzaționale. Puiu Faranga își ucide nevasta, frumoasa Mădălina, devenită Madeleine prin emancipare. Tatăl, Policarp Faranga, om bogat și influent, plănuiește să-și interneze fiul într-un ospiciu, să întrețină aparențele unei nebunii ca explicație acoperitoare și să-l salveze astfel de la un proces rușinos și o condamnare severă, care i-ar ruina poziția socială.

Senzațională e în roman nu doar crima propriu-zisă, senzațional e și acest proces de conștiință al unui nebun care se supune unei judecăți morale, în detrimentul salvării propriei vieți. Aceasta este dimensiunea psihologică cea mai neașteptată a acestei cărți, profund deosebită de narațiunea sau drama prezentate de Leonid Andreev, care mizau pe inteligența simulării nebuniei, ca act rațional. Rebreanu mută accentul în plan moral și realizează un roman bazat pe o speculație psihiatrică, având, bineînțeles, rezonanțe psihanalitice.

— Ion Simuț