Colectionara de cosmaruri

Dacă Agatha Christie, Georges Simenon sau alții ca ei, ar fi avut ceva mai mult curaj și fantezie, ar fi scris ca Ioan Usca, înaintea sa. Ar fi înțeles importanța detaliului aparent nesemnificativ, care poate da peste cap cea mai măreață acțiune umană, cum ar fi că un personaj de proză polițistă nu-i suficient să fie imaginat pășind pisicește, pentru a-și surprinde victima abilei crime puse la cale, cu care detectivul - personajul principal - își va bate capul până la ultima pagină, ci trebuie să-și fi și făcut un duș dimineața, pentru a nu-și avertiza prada cu mirosul acru, de transpirație stătută. Este că dacă v-ați apuca fie de crime, fie de scris romane polițiste, nu v-ar da prin cap așa ceva?

Ei bine, autorului i-a dat. Mai mult, i-a și ieșit! - Mirel Curea - jurnalist Născut în 27 ianuarie și la fel de genial precum idolul său, Wolfgang Amadeus Mozart, Ioan Usca vine din confluența stirpei căzăcești a neamului Usca (rus. subțire) cu sângele albastru al unui conte excentric, Landskron, al cărui castel străjuie, încă, fantomatic, dealul Affenberg din Carinthia.

Așa este scrisul, așa este omul. Riguros până la obsesie, erudit și neobosit în a monologa despre tot ce omenirea a creat ca valoare artistică (dacă are auditoriu avizat), inspirat și ironic, nu e lipsit de nebunia fascinantă și paradoxală a sufletului rusesc. Căruia nu-i dă, totuși, întâietate.