Comedia țiganilor

In consecinta, simte. Aceasta carte imprumuta intr-o masura decenta din spiritul celor despre care vorbeste. Cu bune si mai putin intelese. De aceea ar putea fi inegala ca ritm si incompleta ca informatie. Acesti oameni au vazut multe si au fost vazuti de multi. Multi veniti, prea putini chemati, insa.

Asta i-a facut zgarciti la vorba. Mai degraba dispusi sa te instige in a le completa tu spusele, decat sa duca pana la capat ceea ce ei au aflat. Altfel, cui foloseste cartea de fata? Fara indoiala celor care-i cunosc, dar nu i-au vazut in acest fel. Da, e o poza in miscare, vazuta de aproape.

Uneori atat de aproape, ca nu ti-ai putea da seama daca nu cumva e acelasi personaj in mai multe ipostaze. Am vorbit doar cu cei pe care i-am cunoscut. Pe ceilalti, adica pe Marin P. Manole (acordeon), pe Ion Tanase (tambal) si pe Viorel Vlad (bas) ii pomenesc acum si spun despre ei ca sunt oameni buni, la fel de buni si plini de talent ca toti ceilalti.

Doar ca n-am reusit sa ajung la ei. Sa ma ierte pentru asta. Nu mi-am facut niciun fel de iluzie ca dialogurile din acest volum ar avea vreo valoare documentara. Mi s-a parut, desi niciunul dintre ei nu si-a revendicat un astfel de statut, ca fiecare voce e un mic oracol a ceea ce se intampla in prezent, cand prezentul se arata asa de incert.

Si cum as putea sa nu le multumesc pentru asta? Prin urmare, cartea de fata ar putea fi acuzata de orice, mai putin de impostura. Caci, asa cum spunea unul dintre muzicanti dupa o calatorie de douazeci de ore cu avionul, ziua miroase mai bine pe Pamant. Iar cand ei au aterizat, intamplarea a facut ca eu sa fiu acolo.