Creativitate poietică în formarea arhitectului și designerului

Educatia arhitecturala si de design, prin insasi natura ei, presupune o tratare holistica, ce integreaza abilitati, cunostinte si chiar domenii dintre cele mai variate, iar formarea arhitectului/ designerului contemporan poate avea de castigat prin reconsiderarea creatiei sub semnul lui poiesis, ca act material si simbolic ce penduleaza intre diverse dimensiuni-limita, actionand in complementaritate cu abordarea formativa deja sedimentata.

Autoarea cauta sa defineasca arhitectura intre perechile de limite in care a pendulat conceptual in timp (techne si episteme, theoria si praxis versus teorie si practica, ars mechanica si ars liberalis, caracter stiintific si spirit umanist, real si ideal), ceea ce instaleaza mult mai stabil logica lui poiesis in arhitectura. Iar incursiunea erudita in conceptul originar de poiesis degaja ideea ca adevarata semnificatie poetica a arhitecturii este esential diferita de imaginea blocata in simpla asociere ce rezuma poeticul la domeniul literar, fara ca macar sa-i inteleaga substanta.

In directa legatura, intra in discutie chestiunea relatiei arhitectului (omul conceptiei) cu lucrul cu mainile, un fel de aprehensiune a materiei, pe care autoarea o crede indispensabila si o demonstreaza prin saper fare di sua mano a lui Filarete si experiencing with his own hands a lui Christopher Alexander. Este un fir rosu al lucrarii, care leaga artisti, concepte, case, obiecte si oameni in cautarea unei creatii semnificative pentru toti. Iar aceasta idee face explicita atat legatura cu Bunestiul, cat si cu invatamantul de arhitectura.

— Ana Maria Zahariade