Cu bicicleta prin farfurie. Scrieri si retete de bun gust

A fost o vreme cand, pe orice traseu de bicicleta m-as fi dus, aveam un loc unde sa mananc un gratar. Acolo unde gratarul nu exista prin sanul vreunei carciumi, ni-I construiam. Si nu e nicio exagerare in asta. Intr-o duminica, la o tura pe un traseu unde stiam sigur ca nu vom avea gratar, am confectionat unul dintr-o tava de inox.

Am cumparat-o din acelasi magazin de unde am luat fleicile, micii si berile. Unul dintre noi i-a dat vreo 87 de gauri cu surubelnita stea de la multi-tool, Asa cum minerul isi construieste singur cerul, asa ne-am facut si noi stelele Michelin in tava aia. Si apoi ne-am desfatat papilele mult prea pofticioase.

Mancarea este mereu premiul pe care eu mi-I ofer la finalul fiecarei ture cu bicicleta. Indiferent de lungimea sau dificultatea ei. Poate ca, de fapt, la mine mancarea a fost intotdeauna pretextul turelor cu bicicleta? Sper ca pana voi fi terminat de citit cartea de fata sa aflu raspunsul la intrebarea asta.