Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac

La vremea lui, comunismul parea vesnic. Nu se intrevedeau solutii de iesire. Pe cat am putut, mi-am amenajat mici spatii de libertate, inevitabil insa limitate si aflate sub supraveghere. Incepand din 1980, nu s-au mai facut nicaieri avansari in sistemul universitar. Era o nedreptate flagranta, care, in ce ma priveste, se traducea si printr-o jena financiara permanenta.

De la un an la altul, viata devenea tot mai complicata. Incepand cu painea cea de toate zilele. Oamenii, asezati la cozi nesfarsite in fata magazinelor alimentare goale, asteptau sa se aduca ceva, orice. Maica-mea descoperise la o coada «rezonabila» asa-zisii «carnati de bere», cam suspecti de felul lor, pe care ii imparteam cu cainele.

Cainelui chiar ca-i placeau. Evadam, pe cat posibil, din neplacuta realitate citind pe nerasuflate carti frantuzesti. Seara de seara, ascultam cu regularitate Vocea Americii. Am putut urmari astfel filmul intreg al destramarii regimurilor comuniste in Polonia, Ungaria, Cehoslovacia…