Dantele, dantele…

In camera cu ferestre captusite parca, pe dinafara cu frunze de platani, aurite de soare, mobilata cu piese mici, gratioase, in care s-a acumulat lumina altor anotimpuri, duse demult, stau asezate pe rafturi, pe masute, de jur imprejur, rame delicate, imbratisand ca niste palme pioase, fotografii de familie, unele aproape sterse de trecerea vremii. Din ele ne cerceteaza ochii melancolici ai parintilor, ai bunicilor, ai strabunicilor, iar ra­zele privirilor li se intalnesc in punctul unde urmasa lor, fetita Tania de odinioara, sta dinaintea unui mic birou… Victoria Dragu Dimitriu„Povestile unei doamne din Bucuresti.

Tatiana Margescu”Cred ca nu exista femeie pe lume, trecuta de tinerete, care sa nu-si aduca aminte de vechile dantele aflate in casa parintilor sau bunicilor ei – fie sub forma unui guler, a unei rochii purtate in copilarie sau a unui voal de mireasa, la manecile unei bluze elegante sau la poalele unei rochii „de ocazie”, inguste sau late, confectionate la masina, dar mai ales lucrate cu acul sau cu iglita. Nu putem uita dantelele facute „la metru” de catre bunicile noastre, pentru a impodobi fetele de perna albe sau bordurile unor cearceafuri de olanda sau in, lucrate „cu acul” sau cu croseta. Tatiana Margescu.

Cred ca nu aveam mai mult de 3-4 ani cand, insotita de mama si de bunica materna, ma deplasam spre atelierul unei cunoscute croitorese care lucra pentru copii, situat in centrul vechi al Capitalei. Daca nu ma insala memoria, imobilul in care functiona atelierul era situat intr-o curte mare, unde se afla amplasata si Biserica Bulgareasca. Hainutele pentru copii, de regula, costau mai mult decat hainele pentru adulti, fie ca erau achizitionate dintr-un magazin, fie ca erau facute pe comanda.