De mână cu moartea

În timpul plimbării zilnice cu câinele printr-o pădure izolată, Vesta descoperă un bilet scris de mână, fixat pe pământ cu niște pietre. „Se numea Magda. Nimeni nu va ști vreodată cine a ucis-o. N-am făcut-o eu. Aici este trupul ei neînsuflețit.“ Dar acolo nu se află nici un cadavru.

Vesta este profund șocată; nu știe ce trebuie să facă. Este nou-venită în aceste locuri, rămasă singură după moartea soțului ei, și nu cunoaște pe nimeni. Cuprinsă de obsesia rezolvării misterului, Vesta își imaginează cine a fost Magda și cum și-a găsit sfârșitul. Având prea puține informații, inventează o listă de suspecți și de posibile motive pentru crimă.

În mod ciudat, presupunerile ei încep să-și găsească anumite corespondențe în lumea reală și, în timp ce tensiunea și spaima se amplifică, ceața care învăluie misterul începe să se risipească, înlocuită de certitudinea amenințătoare. Un amestec desăvârșit de teroare, suspans și umor negru, De mână cu moartea ne invită să reflectăm asupra felului în care poveștile pe care ni le spunem dezvăluie, și în aceeași măsură, ne fac orbi la adevăr. „În De mână cu moartea nu este vorba atât despre rezolvarea misterului unei morți, cât despre evocarea unei vieți.