Dialog inflorind la minima departare - Gabriela Abaluta, Constantin Abaluta

Un dialog online. Fiecare pe computerul propriu. Stând deci în camera mea, eu am tastat pe computerul mare. În camera ei, mult mai mică, Gabi mi-a răspuns pe laptopul ei. Camerele dau pe același coridor al apartamentului de trei camere al unui bloc construit cu unul sau doi ani înainte de căderea tătucului Ceaușescu. Camerele au vederi diferite: eu spre răsărit, Gabi spre apus. Eu la șoseaua zgomotoasă. Gabi la o alee liniștită din spatele blocului, unde nu se mai afla decât o centrală termică ciudată ce pare părăsită (ne aduce amândurora aminte de pustietatea hangarelor lui Chirico).

— Constantin Abăluță

Nu știu dacă aceste amintiri, evocări sau ce-or fi ele folosesc la ceva, nu știu nici dacă îmi fac bine sau rău, dar îmi provoacă o suferință cumplită. Ai dreptate: tind să mă învinovățesc pentru tot și pentru toate, ca și cum aș mai putea face ceva, ca și cum aș fi putut face ceva. Îmi este un dor cumplit de ei toți, sufăr pentru fiecare în parte, port tristețea și dezamăgirile lor în mine, neîmplinirile lor sunt și ale mele. E o povară prea grea, pe care nu știu dacă o mai pot duce. Pe de altă parte, e în mine ceva ce mă împinge să continui, am impresia că așa îi alin pe ei, le dau un semn că nu au fost singuri, că cineva încearcă să le ostoiască suferințele, chiar dacă atât de târziu. Iartă-mă, dar trebuie să mă opresc, altfel o iau razna.

— Gabriela Abăluță