Dialog și didascalie în opera lui Caragiale

Incepem o alta istorie mai putin vesela decat cea de pana ieri; rasul si gluma nu ne vor mai putea sluji de mangaiere ca altadata fata de cele ce se vor petrece in lumea romaneasca. Copiii nostri vor avea poate de ce sa se planga - noi am ras destul. - Scrisoare din 3/16 martie 1907, catre O. Th. Missir.

La Caragiale rar ai sa intalnesti oameni care muncesc. Daca se intampla ca unul sa fie lovit de harnicie..., trebuie sa apara de undeva un altul care sa-l impiedice sa continue. Si cum o face?! Tinandu-l de vorba, bineinteles. Statul de vorba nu este totusi o indeletnicire a eroilor lui Caragiale, mai degraba o tragere de timp, o tragere a rasuflarii intr-un moment in care se simte nevoia de socializare cu orice pret.

In prostocratia pe care a zamislit-o Caragiale, prostia fara limite se amesteca si se confunda cu simularea ei. Nimeni nu mai e in stare sa confirme daca Dumitrache, Trahanache, Pristanda, Dandanache, Farfuridi, Pampon, Cracanel s.a., sunt prosti sau se prefac. Ambiguitatea se perpetueaza, renaste din propria-i cenusa, zamislind o lume care nu poate supravietui decat respectand un tipar preconceput sa-si poarte prostia ca pe o cruce sau sa simuleze prostia pentru a intra in posesia permisului de libera circulatie in vacarmul... MARELUI DELIR VERBAL.