Din lumea celor care nu cuvanta. Nucul lui Odobac

Printre prozatorii de la inceputul veacului, Garleanu facea figura onorabila, avand incontestabil inzestrare. Calinescu socotea ca proza lui Garleanu e un ecou sintetic din Sadoveanu, Bratescu-Voinesti si Bassarabescu. Avea, poate, numai partial dreptate. Pentru ca acelasi material uman al sufletelor marginite (reductia vietii sufletesti, dupa definitia lui Calinescu) il intalnim in proza tuturor acestor scriitori, fara ca Garleanu sa le fie tributar colegilor.

E acelasi univers al micului romantism cu proze duioase, patetice si chiar pioase. [...] A ramas din opera sa (care a apucat poate sa se rotunjeasca, datorita prematurei disparitii) un volum care continua sa incante. E desigur, Din lumea celor care nu cuvanta, alcatuit dupa modelul lui Jules Renard din Histoires naturelles, din mici portrete monografice ale unor vieti (gandacelul, gaza, carabusul, furnica, gaita, motanul, scatiul, calul etc.). Duiosia prozatorului se manifesta de asta data benefic, cartea citindu-se si azi (nu numai de catre cei mici) cu delicii.

— Zigu Ornea

Din lumea celor care nu cuvanta, definite de Gh. Vrabie ca: o adevarata proza moderna impresionista, de fine observatii si mai ales de fine introspectii, este in acelasi timp o lucrare de un incontestabil specific national, cu radacini folclorice. In acest veritabil caleidoscop literar sunt intr-adevar pagini adresate copiilor, accesibile lor, pagini in care ii invita pe micii cititori sa patrunda impreuna in unele dintre tainele universului. In Nucul lui Odobac, Garleanu construieste o intriga priceputa, tesuta din clevetirea satului si din naivitatea in credintele poporului.

— Lucian Pricop