Drept penal. Armonizarea legislatiei europene. Jurisprudenta CJUE

Pentru aproape patru decenii de la instituirea Comunitatilor Europene, politica penala a constituit un domeniu rezervat exclusiv statelor membre. Curtea de Justitie de la Luxemburg a fost cea care a recunoscut initial necesitatea armonizarii legislatiei penale la nivel european, prin Hotararea din 21 septembrie 1989, in cauza Comisia c. Greciei, pentru ca ulterior, in 1992, in virtutea prevederilor Tratatului de la Maastricht, Uniunii Europene sa-i fie recunoscuta competenta de a legifera in materie penala, competenta limitata insa la adoptarea de masuri privind cooperarea in acest domeniu – „justitie si afaceri interne”.

Prin urmare, o perioada indelungata, pentru practicienii dreptului penal a prezentat relevanta jurisprudenta CJUE cu privire la cooperarea judiciara in materie penala (in special cea referitoare la interpretarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului, privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre, si a articolului 54 din Conventia de punere in aplicare a Acordului Schengen – principiul ne bis in idem).

Tratatul de la Lisabona a adus o modificare esentiala sub acest aspect, intrucat a introdus un temei juridic clar pentru o competenta extinsa a Uniunii in domeniul penal (la articolul 83 TFUE). Mai mult, anumite principii de drept penal (legalitatea si proportionalitatea infractiunilor si pedepselor), consacrate si de Conventia europeana a drepturilor omului, au fost preluate in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si se regasesc si in jurisprudenta mai veche a Curtii de Justitie.